Urmărit național depistat de polițiștii tecuceni

 

În urma activităților investigative efectuate, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tecuci – Biroul Investigații Criminale au  depistat marți, 21 noiembrie 2023, pe raza municipiului Tecuci, un bărbat cu vârsta de 27 de ani cu domiciliul în acest oraș. 

Acesta se sustrăgea de la măsura arestării preventive pentru 30 de zile prevăzute în mandatul de arestare preventivă emis la data de 31 octombrie 2023 de Judecătoria Constanța pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Bărbatul a fost dat în urmărire națională din data de 1 noiembrie 2023. 

A fost condus și prezentat la Judecătoria Constanța, în vederea confirmării măsurii arestării preventive, iar apoi a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Constanța, transmite IPJ Galați.