Coliziune frontală după o depășire imprudentă. Trei persoane transportate la spital

 

Astăzi, 4 decembrie 2023, în jurul orei 7:50, pe DE 581 (DN 24), în zona intersecției cu DC 88, în apropiere de localitatea Ireasca din județul Galați a avut loc un accident rutier soldat cu trei victime. 

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci și de către cei de la Serviciul Rutier s-a stabilit faptul că un bărbat cu vârsta de 52 de ani, din satul Lunca Cetățuii, județul Iași, conducea un autovehicul pe drumul menționat, având direcția de deplasare către municipiul Tecuci. În zona intersecției amintite, s-ar fi angajat în efectuarea unei manevre de depășire al autovehiculului din fața sa, iar când a pătruns pe sensul opus de mers ar fi intrat în coliziune frontală cu un autoturism, care era condus de un bărbat cu vârsta de 39 de ani, din Tecuci. 

În urma acestui eveniment rutier au fost rănite trei persoane, fiind vorba despre cei doi conducători auto și de o femeie, cu vârsta de 51 de ani, pasager în primul autovehicul. Victimele au primit îngrijiri medicale la fața locului, unde a fost solicitat și elicopterul SMURD, al cărui echipaj medical a preluat bărbatul de 39 de ani și l-a transportat la spital. Celelalte două persoane rănite au fost preluate și transportate la o unitate spitalicească de către echipajele medicale de la ambulanță. 

Conducătorilor auto li se vor preleva mostre de sânge la unitățile spitalicești, în vederea stabilirii alcoolemiei. După efectuarea cercetării la fața locului și degajarea părții carosabile, traficul va fi reluat, pe ambele sensuri de mers, întrucât la acest moment se circulă dirijat. 

În cauză va fi întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă. Urmează să se stabilească cu exactitate împrejurările în care a avut loc acest eveniment rutier, transmite IPJ Galați.