Braconaj, abuz în serviciu și fals intelectual. O persoană reținută, alte trei sub control judiciar 

  

Marți, 12 martie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Galați, în urma probatoriului administrat în urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de uz de armă fără drept, braconaj cinegetic, transportul vânatului dobândit în condiții de braconaj, abuz în serviciu și fals intelectual, au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, față de patru bărbați. 

În urma participării la o partidă de vânătoare, pe un fond de vânătoare, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din comuna Băneasa, județul Galați, ar fi vânat fără drept, folosind o armă letală, un exemplar din specia căprior mascul.  

Deoarece exemplarul de căprior mascul nu ar fi decedat, în urma plăgii împușcate, un alt participant la partida de vânătoare, un bărbat de 49 de ani, ar fi ucis animalul cu un briceag, iar apoi l-ar fi încărcat în autoturismul proprietate personală al unui bărbat de 58 de ani. Acesta din urmă a transportat căpriorul de pe fondul de vânătoare.             

Cel de-al patrulea bărbat, de 51 de ani, în urma participării la aceeași partidă de vânătoare, în calitate de organizator, i-ar fi instigat la săvârșirea infracțiunii de braconaj pe ceilalți participanți, în sensul că i-ar fi îndemnat să vâneze un exemplar din specia căprior, nefiind emisă autorizație în acest sens.  

Ulterior capturării, bărbatul ar fi întocmit o autorizație de vânătoare în care ar fi consemnat împrejurări necorespunzătoare adevărului, producând astfel o vătămare a intereselor legitime ale Agenției Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Galați, privind protecția și gestionarea faunei cinegetice. 

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Galați au beneficiat de sprijinul Brigăzii Operațiuni Speciale și al Poliției Oraș Berești.   

În cursul zilei de 13 martie 2024, cei patru bărbați au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. 

Miercuri, 13 martie, față de bărbații cu vârstele de 45, 49 și 58 de ani Judecătoria Târgu Bujor a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Față de bărbatul în vârstă de 51 de ani a fost luată măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, transmite IPJ Galați.