A incendiat mai multe imobile încercând să ascundă furturile

 

Luni, 18 martie 2024, la ora 23:55, Secția 6 Poliție Rurală Tecuci a fost sesizată, prin apel la 112, de către o femeie din satul Tălpigi, comuna Ghidigeni, județul Galați, despre faptul că la locuința unui vecin ar fi izbucnit un incendiu. 

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Incendiul care a cuprins o anexă a imobilului a fost lichidat de către pompierii din cadrul Primăriei Ghidigeni. 

Din primele verificări, s-a stabilit faptul că focul ar fi fost provocat cu intenție, de către un bărbat în vârstă de 47 de ani din satul Tălpigi, comuna Ghidigeni. Acesta este bănuit că anterior, în cursul aceleiași seri, ar fi pătruns în curtea respectivă, de unde ar fi sustras mai multe bunuri. 

Chiar în timpul intervenției, polițiștii au fost sesizați referitor la faptul că alte trei incendii ar fi izbucnit la imobile aflate în apropiere, care nu erau locuite, întrucât proprietarii sunt plecați din țară sau în alte localități. Pompierii au intervenit și aici, lichidând incendiile. 

Din cercetări s-a stabilit că aceeași persoană menționată anterior ar fi provocat și aceste incendii. În trecut, aceasta ar fi sustras bunuri și din locuințele respective. 

În cursul nopții de luni spre marți, 18/19 martie, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci l-au depistat pe cel bănuit de comiterea acestor fapte și l-au condus la unitatea de poliție pentru audieri. Cercetările sunt continuate într-o cauză penală privind infracțiunile de furt calificat, distrugere prin incendiere și violare de domiciliu, se arată în comunicatul IPJ Galați. 

 

Update: După probatoriul administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului de 47 de ani, urmând ca în cursul zilei de mâine, 20 martie 2024, să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.