Polițiștii gălățeni au depistat mai mulți bărbați în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, sau a substanțelor psihoactive.
Printre aceștia s-a aflat un bărbat în vârstă de 53 de ani din comuna Matca. Bărbatul a fost depistat de polițiști din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Matca pe strada Tecuciului, din localitatea de domiciliu, miercuri, 3 aprilie 2024, în jurul orei 21:30. Aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un alt bărbat, în vârstă de 35 de ani din municipiul Galați, a fost depistat de polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Liești pe raza comunei Tudor Vladimirescu, în cursul nopții de miercuri spre joi, în jurul orei 2:39. Acesta se afla sub influența substanțelor psihoactive.
În ambele cazurile bărbații au fost conduși la unități spitalicești unde le-au fost recoltate mostre biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, precum și pentru stabilirea cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. Au fost întocmite dosare penale pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, transmite IPJ Galați.