Urmărit de polițiști după ce a refuzat să oprească la semnal. A abandonat autoturismul dar nu a reușit să scape

 

Sâmbătă, 20 aprilie 2024, în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rădești au efectuat semnal regulamentar de oprire, pentru control în trafic, conducătorului auto aflat la volanul unui autoturism care se deplasa pe raza satului Fundeanu din comuna Drăgușeni, județul Galați.  

În momentul în care polițiștii au efectuat semnalele de oprire a autoturismului, acesta și-a continuat deplasarea în viteză, provocând avarierea gardului împrejmuitor al unor proprietăți. Ulterior, conducătorul auto a abandonat autoturismul, continuându-și deplasarea în fugă, pe jos, până când a ajuns în dreptul unui imobil al cărui gard l-a sărit. După câteva minute, din imobilul respectiv a ieșit o femeie care a declarat că ea este cea care a condus autoturismul respectiv. 

Din verificări a rezultat că bărbatul care a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor are vârsta de 34 de ani, domiciliază în aceeași localitate, la imobilul menționat, împreună cu soția sa, în vârstă de 31 de ani. Polițiștii au mai stabilit că acesta are permisul de conducere suspendat, refuzând în același timp prelevarea mostrelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. 

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și instigare la mărturie mincinoasă. 

Marți, 23 aprilie 2024, față de bărbat, polițiștii au luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei miercuri să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, cu propunerea luării unei măsuri preventive, transmite IPJ Galați. 

 

Update: În data de 24 aprilie 2024, Judecătoria Târgu Bujor a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor și a dispus arestarea preventivă a bărbatului în vârstă de 34 de ani, pentru o perioadă de 30 de zile.