Apreciată expoziție la Muzeul de Istorie din Tecuci 

   

Miercuri, 8 mai 2024, Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci a organizat vernisajul Expoziției și a videoproiecției de caricaturi comentate și intitulate „Pas cu pas, reînvățăm să râdem” – autor fiind apreciatul caricaturist Costel Pătrășcan.   

Se cunoaște foarte bine faptul că în decursul istoriei românii au reușit să supraviețuiască și prin intermediul umorului și nu de puține ori s-a apelat la cunoscuta zicală „Să nu facem din haz necaz”. Să nu uităm că un caricaturist trebuie să dea dovadă, pe lângă un mare talent de desenator, și de multe alte calități, în special de inteligență.   

 De fapt, caricaturistul brăilean Costel Pătrășcan este absolvent al Facultății de sociologie, lucru care se observă imediat în lucrările lui. El a și fost editor de caricaturi la mai multe publicații din care amintim  Evenimentul zilei, România Literară și multe altele. Este câștigător a peste o sută de premii naționale și peste 40 internaționale, participând la numeroase saloane internaționale de caricatură din Japonia, Germania, Olanda, Turcia, China, Iran, Macedonia, Franța, Italia și Croația. A avut alte numeroase expoziții personale în Cipru, Israel, Belgia, China, Peru și în alte țări. Prin arta demonstrată el a devenit un Cetățean al întregii lumi.  

Costel Pătrășcan este și fondatorul  Salonului Internațional de caricatură de la Brăila, eveniment de care s-a ocupat timp de 15 ani, dar și a Muzeului  Umorului, un proiect unic în România. Așa cum ne spune muzeograful doctor Paul Ciobotaru de la Muzeul tecucean, care ne-a pus la dispoziție și aceste date, Costel Pătrășcan este cu certitudine cel mai cunoscut caricaturist român în acest moment.   

Acum, în Sala mare a muzeului erau expuse 38 de tablouri cu reușite caricaturi. Am distins frumusețea tuturor remarcând o parte din ele cum ar fi o discuție dintre două persoane – Cine a fost Toma Alimoș, cu răspunsul – Un  haiduc, pentru ca următoarea întrebare să fie – Dar Manea? – cu răspunsul – Un gen muzical! Apoi, foarte interesantă a fost caricatura cu mesajul – Uneori, o caricatură are scopul de a te face să râzi, alteori, are scopul de a te face să gândești. De multe ori, însă, trebuie să râzi dar și să gândești.  

Apoi, o persoană fiind în fața ușii unei celule cu uși de fier de la penitenciar, ne spune că după ea, Porțile de Fier este doar o hidrocentrala! În altă carcatură, o persoană este fugărită de nechemata Femeie cu Coasă, persoană nefiind sigură că – Mișcarea înseamnă viață ! Uneori, moarte! Interesantă este și caricatura cu mai mulți politicieni care ascultând imnul stau cu mâna la inimă și unul întrebând de ce stau așa, răspunde că mâna nu e la inima ci la  portofel! Vedem apoi și siguranța faptului că rugăciunile și vorbele oamenilor sunt mereu ascultate – De SRI! Foarte apreciată a fost și caricatura cu mai mulți doctori studiind un cadavru căruia i-au descoperit toate organele, afară de coloana vertebrală, concluzia lor fiind că acesta a fost un  politician! Am mai văzut, legat de alegeri, o întrebare pusă de soția mai dolofană soțului firav – Mergi la vot? La care el răspunde – Am de ales? Am apreciat și caricatură cu expicația – Despărțirile dor – cu exemplificarea – l-am, s-a, să-mi, s-au.  

 Trecând la manifestarea de față, aceasta a fost deschisă de managerul Muzeului, exact cum scria în afiș – la ora 12,01- respectându-se acest sensibil amănunt. Daniel Dojan ne spune că este foarte bucuros de realizarea acestei expoziții, fiind, după părerea lui, pentru prima oară când muzeul găzduiește o astfel de expoziție de caricaturi. Continuă, spunând că o bună parte din aceste caricaturi, au apărut pe rețelele de socializare și aici, la Tecuci. Expoziția va putea fi vizitată până la sfârșitul lunii iunie. Mulțumește apoi cariacturistului pentru bunăvoința de a veni cu această expoziție la Tecuci.  

A fost apoi oferit cuvântul muzeografului Paul Ciobotaru care spune că l-a cunoscut pe caricaturist la un eveniment în țară și se bucură că a reușit să-l aducă la Muzeul tecucean și să expună aici. Continuă, menționând că autorul realizează lucrări în creion, acuarelă, dar execută și lucrări digitale. Ne amintește apoi faptul că acesat gen, caricatură, datează de pe vremea lui Leonardo da Vinci, continuând prin Epoca Medievală, devoltându-se în secolul XIX și având perioada de glorie, cel puțin la noi, după anul 1989.  

 În continuare, a luat cuvântul autorul expoziției, caricaturistul Costel Pătrășcan, bucuros că este aici, la Tecuci, și că a fost foarte frumos primit. Ne spune în continuare că prin caricaturi încercăm să remediem unele derapaje din viața socială, educațională, culturală și chiar politică. Continuă prin a ne spune că a avut legături cu actorul caricaturist Horațiu Mălăiele și criticul de artă și scriitor Alex Ștefănescu și ne mai spune că, uneori, cu un zâmbet putem ieși din multe încurcături ale vieții.   

A urmat apoi momentul  prezentării Videoproiecției de caricatură comentată, începând cu o prefață a regretatului scriitor Alex Ștefănescu care ne spune printre altele că, de obicei, caricatura te face să râzi de ceva, nu de cineva. Îl consideră pe autor ca fiind stăpânit de un mare talent grafic și intelectual și care dă cunoscutelor cuvinte, și vorbe românești, un alt sens. Consider că merită să fie primit și în Uniunea Scriitorilor din România și dacă nu ar fi legat de Brăila și ar locui mai mult în București, ar fi mult mai cunoscut și în țară, pentru că dânsul e cunoscut mai mult în alte țări. De altfel, foarte multe publicații, îi solicită colaborarea.  

În videoclip, am avut mai mute caricaturi comentate. printre care – Este foarte indicat să ne ținem de Școală – și un tânăr se ținea bine de ea ca să nu cadă, apoi i-am văzut pe Horațiu Mălăele și autorul Costel Pătrășcan cu șiraguri de covrigi în mâini, am văzut două persoane la rând la Stomatolgie care așteptau de o oră și pacientul nu ieșea, aflând că pe scaun e Președinele și durează până deschide el gura și alte multe caricatirti foarte reușite cum ar fi cea cu autorul în fața Doctorului, cu un plic în mâna spunând către doctor – Da, eu mă IN-PLIC!  

 În final, am remarcat cuvintele caricaturistului – Nu te obligă nimeni să fi caricaturist, sau orice altă meserie, dar, dacă o faci, fă-o cu o mare conștiinciozitate! Lucru pe care caricaturistul Costel Pătrășcan o face cu mare plăcere și dăruire. Cuvinte de apreciere pentru reușita expozițe au venit și de la apreciatul om de cultură, inginerul Alexandru Dimitrescu.   

Ca vechi iubitor de caricatură, de pe vremea când în renumită revista „Urzica” apăreau caricaturi semnate de Nell Cobar, Matty Aslan, Adrian  Andronic, Al. Clenciu, Neagu Rădulescu, Eugen Taru, Mihai Pânzaru PIM, m-am bucurat de frumusețea acestor caricaturi și pentru acesta îl felicităm pe autor și pe organizatori!  

Am consemnat, cu bucurie, prezența la această manifestare a reprezenților Casei de Cultură, a Bibliotecii, a profesorilor Cezar Ungan și Ovidiu Vrabie împreună cu mai mulți elevi.   

  

Iancu Aizic  

 

sursa foto: Muzeul de Istorie