Smaranda Brăescu – 92 de ani de la stabilirea recordului mondial absolut la parașutism

 

Sâmbătă, 18 mai 2024, începând cu ora 10, Muzeul Aviației din Tecuci va fi gazda evenimentului prilejuit de împlinirea a „92 de ani de la stabilirea recordului mondial absolut la parașutism realizat de eroul aviator Smaranda Brăescu”.

 „Bate recordul sau se sinucide!”, așa au titrat americanii la 19 mai 1932, când Smaranda Brăescu a devenit campioană mondială la parașutism.

Performanța a venit în urma unui salt de la înălțimea de 24.000 feet – 7.315 m, cu durata de aproximativ 25 de minute, acest record fiind depășit cu doar câțiva metri abia peste 20 de ani. Zborul a fost realizat cu un avion „Cessland” (Cessna), pe aerodromul din Sacramento, în apropiere de San Francisco, Statele Unite ale Americii.

Recordul ei a fost omologat de aeroclubul din Washington, Smaranda Brăescu fiind declarată „campion mondial absolut”, devenind „prima sportivă a lumii”.

Sunteți așteptați!