Bărbat descoperit decedat pe un drum din Matca

 

Miercuri, 3 iulie 2024, Secția 7 Poliție Matca a fost sesizată cu privire la decesul unui bărbat. Corpul a fost preluat de pe carosabilul unui drum din localitatea Matca de către un echipaj medical și transportat la un spital din municipiul Tecuci. 

Polițiștii s-au deplasat la unitatea medicală și au constatat că cele sesizate se confirmă, bărbatul decedat prezentând urme de violență pe corp. Acesta a fost identificat ca având 48 de ani și domiciliul în comuna Lungani, județul Iași.  

De asemenea, polițiștii au stabilit faptul că în seara de 2 iulie a.c., în jurul orei 21:12, pe fondul unui conflict verbal izbucnit între bărbatul de 48 de ani și un altul, de 45 de ani din comuna Ștefan cel Mare, județul Vaslui. Acesta din urmă l-ar fi urmărit pe cel dintâi și l-ar fi agresat fizic, provocându-i mai multe leziuni. 

În urma efectuării necropsiei bărbatului de 48 de ani, s-a stabilit că moartea acestuia a survenit din cauze patologice. 

Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Matca continuă cercetările în vederea clarificării cu exactitate a situației de fapt, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, se arată în comunicatul IPJ Galați.