
Vijelii și ploi torențiale în următoarele ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare valabilă începând de astăzi până mâine, 19 iulie 2024.
Cod Galben
În intervalul 18 iulie, ora 10 – 19 iulie, ora 2, în zona de munte, Oltenia, Muntenia, Moldova, Transilvania și local în Dobrogea și Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 55…70 km/h), grindină, descărcări electrice și averse torențiale.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.
Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi și în restul teritoriului, dar pe arii restrânse.


