Delincvent la 16 ani 

 

Ieri, 24 iulie, în jurul orei 19, un echipaj al Poliției Locale Tecuci a depistat un minor în vârstă de 16 de ani din municipiului Tecuci. Acesta conducea un autoturism pe strada Aleea Căpitan Decuseară, din aceeași localitate. 

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că minorul nu deține permis de conducere. Mai mult, autoturismul pe care îl conducea avea numere de înmatriculare care sunt atribuite unui alt autovehicul. 

Cazul a fost preluat de Polițiștii Biroului Rutier Tecuci, care au deschis un dosar penal. Minorul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, se arată în comunicatul IPJ Galați.