În cadrul programului „Exponatul lunii august 2024”, Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci a organizat sâmbătă, 27 iulie 2024, vernisajul microexpozitiei intitulată „Torța olimpică 2012” și care aparține sportivului tecucean Dan Alexandru Dumitru.
Acesta s-a născut la Tecuci în anul 1978, a urmat studiile la Școala „Dimitrie Sturdza”, după care a urmat Facultatea de Administrație Publică la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași. În anul 2004, a plecat împreună cu soția, Alina, în Anglia. A lucrat o perioada că mașinist la o fabrică de biscuiți de mare renume din Marea Britanie și apoi a fost cooptat ca membru în Comitetul Parohial.
Se stabilieste în orașul Leeds. Se dovedește un mare iubitor al sportului, dar participa și la mai multe acțiuni caritabile. Reușește ca în 5 ani să strângă suma de 10.000 de lire pe care a oferit-o unor organizații, în scopuri nobile, venind în ajutorul celor cu mari nevoi. Acest lucru, a determinat pe membrii comitetului parohial din întreaga Mare Britanie să-l propună pentru a face parte din delegația din care se vor alege purtătorii Torței Olimpice pentru JO din anul 2012.
Deschizând evenimentul de acum, managerul Muzeului de Istorie Daniel Dojan, după ce urează un sincer și călduros „Bun Venit!” tuturor invitaților la acest interesant vernisaj, reamintește faptul că suntem prinși în vizualizarea mai multor evenimente sportive. După ce am urmărit Campionatul European de fotbal din Germania, care a reușit să-i unească pe români, iată că acum – vineri, 26 iulie 2024, am putut asista la un nou mare eveniment sportiv, deschiderea Jocurilor Olimpice 2024 de la Paris, respectiv cea de a XXXIII-a ediție.
Dar, continuă vorbitorul, pentru noi, tecucenii, rămâne importantă ediția JO de la Londra din anul 2012, care a avut printre purtătorii de torțe pe tecuceanul nostru Dan Alexandru Dumitru, pe care avem marea bucurie de a-l avea în mijlocul nostru. Este pentru prima oară, aici, în acest loc, el mai fiind prezentat încă o dată, la Tecuci, la un eveniment care a avut loc la Sala „Gheorghe Petrașcu”, muzeul fiind atunci în procesul de reabilitare totală. „Despre istoria JO îl voi ruga pe muzeograful Paul Ciobotaru să ne prezinte un material filmat pe care să îl comenteze.”
Distinsul muzeograf a început prin a spune că aceste jocuri se practicau încă din antichitate și erau constituite doar din competiții atletice care se desfășurau prin diferite cetăți ale Greciei. Ele începeau cu o ceremonie religioasă în onoarea lui Zeus. JO antice promovau idealuri de întrecere corectă și respect față de adversar. Era un simbol al unității grecești în ciuda conflictelor politice locale.
Data probabilă a debutului JO antice se consideră a fi anul 884 înainte de Christos. Primele întreceri erau de fapt proba de alergare pe distanța de 190 m,dar cu timpul probele s-au înmulțit și diversificat.
De menționat este și faptul că, în afară de probele sportive, jocurile includeau și concursuri de poezie și muzică făcând astfel legătura dintre sport și cultură. În timpul JO încetau orice conflicte politice și militare și se promova Pacea Olimpică.
În epoca modernă, JO au fost inițiate la propunerea baronului Pierre De Coubertin, la o întâlnire din 23 iunie 1894, iar primele JO au avut loc la Atena între 6-15 mai 1896. Pierre a deținut apoi Președinția Comitetului Olimpic Internațional între anii 1896-1925.
Vorbind de prezențele României la JO, consemnăm că prima medalie olimpică obținută de România a fost în anul 1924 la JO de la Paris, o medalie de bronz pentru echipa națională de rugby. România a lipsit doar de la două ediții a JO, respective în anii 1932 și 1948.
În total, până acum România a obținut 309 medalii, cele mai multe la gimnastică. Vorbind de clasările pe medalii în anul 1984 a obținut 53 de medalii, pentru ca în 2016 și 2020 doar câte patru medalii. În prezent România participă la Paris cu 106 sportivi la 18 sporturi.
Se confirmă și se urmează pilda olimpică „Mai sus, mai repede și mai înalt”. La fel, să nu uităm celebrele cuvinte „La olimpiadă important este să participi!”.
În continuare a fost invitat să ia cuvântul eroul nostru tecucean Alexandru Dan Dumitru, care începe prin a ne vorbi despre dragostea lui pentru sport, reamintind modul în care el a fost desemnat purtător al celebrei Torțe olimpice.
Ne-o prezintă și ne vorbește de cele 8000 de găurele care simbolizează numărul purtătorilor torței, dar și cei 8000 m parcurși. Se oprește apoi la simbolistica celor 5 inele olimpice, ele însemnând unitatea celor 5 continente. Ne vorbește de mândria pe care o are pentru faptul că un român, un tecucean, a fost ales să poarte Torța Olimpică. Se oprește și la bucuria faptului că a împletit sportul cu generozitatea strângând și donând 10.000 de lire pentru obiective caritabile. Să nu uităm, spune vorbitorul, că au fost înscriși 300.000 de oameni care au dorit să poarte această torță.
Iubește și acum sportul și îl recomandă tuturor. Acum, fiind tecucean pentru câteva zile apreciază faptul că, trecând prin Parcul „Regina Elisabeta” din Tecuci de mai multe ori, a văzut cum și dimineața și seara grupuri de oameni de vârste diferite aleargă și fac sport.
Distinsul invitat încheie prin a mulțumi tecucenilor pentru invitația primită dar și profesorilor care l-au format ca om. Mulțumiri tuturor, dar cu un mare plus și respect pentru profesoara Teodosia Tănase, care i-a fost cu adevărat cea de a doua mamă.
Felicitări organizatorilor!
Iancu Aizic