Canicula ne dă în continuare bătăi de cap 

 

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări valabile astăzi, 3 august 2024, în mai multe județe din țară. 

Cod Galben 

Sâmbătă, 3 august, în sud-vestul, centrul și nordul Munteniei, sudul și centrul Moldovei și în cea mai mare parte a Dobrogei, va fi caniculă și disconfort termic, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.  

Temperaturile maxime vor fi în general de 35…36 de grade, iar minimele se vor situa în jurul a 20 de grade.  

Pe parcursul zilei de sâmbătă instabilitatea atmosferică va fi accentuată în sud-vestul, centrul și nordul țării, precum și la munte, iar seara și noaptea, în special în est și sud-est.   

Cod Portocaliu 

 Sâmbătă, în județele Călărași, Ialomița, Brăila și în partea continentală a județului Constanța va fi caniculă. 

Temperaturile maxime vor fi de 38…39 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.           

Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.