La volan sub influența alcoolului sau a altor substanțe 

 

În weekend, polițiștii gălățeni au depistat mai mulți bărbați în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive. 

Sâmbătă, 3 august 2024, în jurul orei 19.55, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci au depistat un bărbat în vârstă de 33 de ani din comuna Cosmești, județul Galați. Bărbatul se afla la volanul unui autovehicul pe DJ 252, pe raza localității de domiciliu.

Aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.   

În aceeași zi, în jurul orei 20:20, polițiști din cadrul Biroului Rutier Tecuci au depistat un tânăr în vârstă de 26 de ani din municipiul Tecuci. Tânărul conducea autoturismul pe strada 1 Decembrie 1918, din localitatea de domiciliu.

Aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Duminică, 4 august, în jurul orei 23.10, polițiștii Biroului Rutier Tecuci au depistat un tânăr în vârstă de 24 de ani, din municipiul Tecuci. Acesta conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918 din Tecuci. 

În urma testării conducătorului auto cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. 

În toate situațiile, conducătorii auto au fost conduși la unități spitalicești, unde le-au fost prelevate probe biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei și a prezenței substanțelor psihoactive în organism. În funcție de rezultatul acestora, vor fi dispuse măsurile legale, transmite IPJ Galați.