Marți, 13 august 2024, în jurul orelor 00:48, pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Tecuci s-a produs un eveniment rutier soldat cu rănirea a cinci persoane.
Polițiștii Biroului Rutier Tecuci s-au deplasat la fața locului și în urma verificărilor au stabilit faptul că un autoturism condus de o femeie de 34 de ani din localitatea Umbrărești, județul Galați, se deplasa pe strada menționată. La ieșirea dintr-o spălătorie auto, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, la volanul căruia se afla o tânără, în vârstă de 19 ani, din localitatea Matca, județul Galați, care se deplasa către localitatea Drăgănești.
În urma impactului, a rezultat rănirea celor două conducătoare auto și a altor trei persoane, pasagere în autoturismele implicate, care au fost transportate la spital, în vederea primirii de îngrijiri medicale.
Cele două conducătoare auto au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul femeii de 34 de ani, iar în cazul conducătoarei auto de 19 ani a fost de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în urma testării acestora cu aparatul Drugtest, nu au reieșit indicii cu privire la prezența substanțelor interzise.
Polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și pentru luarea măsurilor legale ce se impun, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, transmite IPJ Galați.
sursa video/foto: Munikipiul Tecuci