Transportată la spital după ce a fost acroșată de un microbuz

 

Marți, 20 august 2024, în jurul orei 16:30, polițiștii Biroului Rutier Galați au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Principală din satul Ijdileni, comuna Frumușița, județul Galați. 

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că un microbuz condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Galați, care se deplasa pe strada menționată către DN 26, ar fi acroșat o femeie în vârstă de 73 de ani, din localitate, care se deplasa în aceeași direcție, pe partea carosabilă a drumului. 

Din impact, a rezultat rănirea femeii. Aceasta a fost transportată la spital, în vederea primirii de îngrijiri medicale. 

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Ulterior, și acesta a fost condus la o unitate spitalicească, unde i-au fost prelevate probe biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. 

Polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și pentru luarea măsurilor legale care se impun. A fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, transmite IPJ Galați.