Ieri, 8 septembrie 2024, la ora 00:07, Secția 6 Poliție Rurală Tecuci a fost sesizată telefonic prin apel la 112 privind faptul că un autoturism a lovit și avariat alte patru autovehicule care se aflau parcate pe strada Mihai Viteazul din comuna Munteni, județul Galați.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă și au stabilit faptul că o femeie în vârstă de 50 de ani, din aceeași localitate, ar fi condus un autoturism pe strada menționată. La un moment dat ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi intrat în impact cu patru autovehicule parcate în mod regulamentar.
Tot din verificări s-a constatat că femeia nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. La testarea privind consumul de băuturi alcoolice, rezultatul a fost negativ.
Polițiștii continuă cercetările, în cadrul unui dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, transmite IPJ Galați.