În aceste zile critice, când inundațiile au afectat grav mai multe localități din județul Galați, alături de polițiștii din cadrul instituției noastre veniți în sprijinul comunităților afectate, de jandarmi, pompieri și voluntari, s-au alăturat și polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Galați. În această mobilizare generală, forțele de ordine depun toate eforturile pentru a proteja și salva viețile oamenilor, bunurile mobile și imobile, dar și animalele aflate în pericol.
În colaborare cu o asociație pentru protecția animalelor, polițiștii au intervenit în zonele grav afectate, oferind asistență medicală pentru animalele rănite, hrană pentru câini și pisici, și asigurându-i pe deținători că animalele lor vor fi protejate. Pentru 12 animale salvate din apele dezlănțuite, s-au emis ordine de plasare în adăposturi sigure.
În perioada următoare, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor și colegii lor din cadrul MAI vor rămâne prezenți în localitățile afectate de inundații, oferind sprijin constant atât pentru oameni, cât și pentru animalele aflate în dificultate. Aceste acțiuni sunt parte dintr-un efort comun de a aduce alinare și sprijin comunităților afectate de calamități.
Polițiștii salută inițiativele asociațiilor pentru protecția animalelor care s-au alăturat deja în această misiune de salvare și îndeamnă și alte organizații să își manifeste solidaritatea. Orice ajutor contează și poate face o diferență semnificativă în aceste momente dificile.
IPJ Galați își reafirmă angajamentul de a proteja viețile, bunurile și animalele din județ și face apel la întreaga comunitate pentru unitate, empatie și colaborare în fața acestor provocări.
IPJ Galați