Minor accidentat pe trecerea de pietoni 

 

Marți, 17 septembrie 2024, în jurul orei 18:40, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au intervenit la un accident rutier produs pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Tecuci.  

Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 61 de ani, din comuna Drăgănești, conducea un autoturism pe strada menționată. Autoturismul ar fi acroșat și rănit un minor în vârstă de 12 ani, din municipiul Tecuci, care se angajase în traversarea arterei rutiere în mod regulamentar pe trecerea de pietoni. 

În urma impactului minorul a fost rănit și a fost preluat de un echipaj medical de la ambulanță. A fost transportat de urgență la spital unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, fără a rămâne internat. 

Conducătorul auto deține permis de conducere valabil, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ. 

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul, se arată în comunicatul IPJ Galați.