Sâmbătă, 21 septembrie 2024, românii din toate categoriile sociale au participat la Ziua Curățeniei Naționale. Acțiunile de ecologizare au debutat în anul 2009 prin inițiativa Let’s do it Romania.
La Tecuci au fost implicate colective de la Școlile Gimnaziale „Șt. O. Iosif”, „Dimitrie Sturdza”, „Iorgu Iordan”, Colegiile Naționale „Spiru Haret” și „Calistrat Hogaș”, Colegiul Național de Agricultură și Economie, Liceul Tehnologic „Elena Caragiani”. Alături le-au fost angajații Companiei de Utilități Publice și ai Primăriei Tecuci.
Impresii
„Azi unii elevi, părinți, profesori, învățători, și-au dat mâna pentru a fi solidari, încercând să facă mediul înconjurător mai atrăgător, mai uman. Azi am cultivat unitatea dorinței de a face și păstra curățenia naturii” – Anișoara Mihăilă, prof. învățător, Școala Gimnazială „Dimitrie Sturdza”.
„Cea mai mare mobilizare de voluntari din România, pentru a face curățenie în toată țara într-o singură zi” – Elena Dascălu, profesor, Școala Gimnazială „Dimitrie Sturdza”.
„O comunitate frumoasă, asumată și responsabilă, adunată azi să predea lecția despre muncă, implicare, hotărâre, responsabilitate, sustenabilitate și asumare” – Florentina Golea, director, Școala Gimnazială „Dimitrie Sturdza”.
„Activitatea a sensibilizat atât elevii, cât şi comunitatea locală, dorindu-se ca pe viitor să se încheie un un parteneriat permanent cu responsabilii comunităţii locale pe teme de protejarea mediului natural” – Elena Grosu, prof. învățător, Școala Gimnazială „Iorgu Iordan”.
„Pas cu pas, reușim să facem orașul mai frumos. Prin aceste acțiuni sperăm să tragem un semnal de alarmă pentru toți cei care aruncă deșeuri în locurile interzise și să descurajăm astfel de comportamente” – Lucian Costin, primarul municipiului Tecuci.
În urma activităților de ecologizare desfășurate, pe raza municipiului Tecuci s-au strâns peste 180 de saci de deșeuri.
Felicitări tuturor celor implicați!