Sub influența alcoolului la volan 

 

Marți, 24 septembrie 2024, în jurul orei 23:50, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Matca au depistat un bărbat în vârstă de 56 de ani din localitatea Negrilești, județul Galați. Acesta conducea autoturismul pe un drum public din satul Cârlomănești, comuna Cerțești, județul Galați, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. 

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei. 

Cercetările sunt în desfășurare, iar în funcție de rezultatele analizelor vor fi dispuse măsurile legale corespunzătoare, transmite IPJ Galați.