ITM Galați: Nereguli descoperite și sancțiuni aplicate la angajatori din domeniul construcțiilor  

   

În perioada aprilie – noiembrie 2024 se desfășoară a doua etapă a Campaniei naționale de verificare a modului de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcțiilor cod CAEN 41, 42 și 43. 

Astfel, în perioada 1 iulie – 30 septembrie 2024 inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galați au efectuat acțiuni de control la angajatorii care desfășoară activități în domeniul construcțiilor având ca obiective specifice verificarea modului de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă, respectiv implementarea măsurilor necesare pentru asigurarea securității și sănătatea lucrătorilor care își desfășoară activitatea în șantierele temporare sau mobile. 

Inspectorii de muncă au utilizat în activitatea de control check-listuri, care cuprind aspecte referitoare la: 

– organizarea  activităților de securitate și sănătate în muncă pe șantierele temporare sau mobile; 

– instruirea lucrătorilor; 

– lucrul la înălțime și acordarea echipamentului individual de protecție corespunzător sarcinii de muncă; 

– utilizarea instalațiilor de ridicat și protecția împotriva electrocutării pe șantierele temporare sau mobile; 

– cerințele minime de securitate și sănătate la lucrările de săpături. 

La nivelul județului Galați, în perioada 1 iulie – 30 septembrie 2024, au fost verificați un număr de 24 angajatori. Au fost identificate 38 neconformități, au fost dispuse 38 măsuri și s-au aplicat 38 sancțiuni contravenționale dintre care 9 amenzi în valoare totală de 44.000 lei.  

Dintre cele mai frecvente neconformități constatate de inspectorii de muncă cu ocazia vizitelor de control în șantierele de construcții menționăm: 

– neutilizarea de către lucrători a echipamentului individual de protecție în concordanță cu riscurile existente la locul de muncă; 

– neverificarea de către angajatori a modului în care lucrătorii utilizează echipamentul individual de protecție acordat; 

– planul propriu de securitate prevăzut de H.G.  nr. 300/2006 privind cerințele minime pentru șantierele temporare sau mobile nu se află pe șantier în permanență pentru a putea fi consultat la cerere de inspectorii de muncă, inspectorii sanitari etc; 

– neefectuarea controlului medical periodic, prin servicii de medicina muncii, de către toți lucrătorii pentru a se vedea dacă aceștia corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute; 

– instruirea neadecvată a lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă la intrarea pe șantier; 

– neamenajarea corespunzătoare a locului de muncă  la înălțime, astfel încât să fie eliminat pericolul de cădere în gol;  

– utilizarea unor echipamente de muncă care nu îndeplineau toate cerințele de securitate (ex. au fost identificate schele fără  scări de acces de la un nivel la altul, fără podine și fără balustrade de protecție); 

– neasigurarea semnalizării de securitate și/sau sănătate la toate locurile de muncă din incinta șantierului; 

– nu a fost întocmită evidența zonelor cu risc ridicat și specific din șantier; 

– nu sunt elaborate instrucțiuni proprii  în domeniul securității și sănătății în muncă specifice tuturor activităților desfășurate  în șantierul temporar; 

– organizarea necorespunzătoare a activității de prevenire și protective al nivelul angajatorului; 

– lipsa registrului de coordonare din șantier; 

– lipsa documentului privind protecția împotriva exploziilor; 

– depozitarea necorespunzătoare a recipientelor butelie cu oxigen. 

„Inspectoratul Teritorial de Muncă Galați va desfășura și în continuare acțiuni de verificare și monitorizare a modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securității și sănătății în muncă, dar și în scopul consolidării unei culturi de prevenire a riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională la locurile de muncă”, a declarat Bogdan – Marius Trandafir, Inspector Șef al ITM Galați. 

 

ITM Galați