
Festivalul Internațional al Aforismului – FOTO
Prima zi. Vineri, 11 octombrie 2024, a debutat cea de a VIII-a ediție a Festivalului Internațional al Aforismului, manifestare culturală organizată de Fundația Pelin, cu sprijinul Bibliotecii municipale „Ștefan Petică” din Tecuci. Activitatea a început la ora 10, la CDI „Iorgu Iordan” al CNCH, unde oaspeții, scriitori din câteva orașe, au fost întâmpinați de profesoara Corina Olaru.
Manifestarea a fost deschisă de prof. dr. Daniel Mazilu, cu marea bucurie că acest colegiu este locul de începere a Festivalului. Ne prezintă în continuare invitații, începând cu prof. Vasile Ghica, inițiatorul acestui festival, prof. univ. George Budoi, de la Universitatea din București și preot Lucian Todoran din Cluj, dar care și-a desăvârșit studiile în SUA, și poeta Mihaela Gudană. Distinsul profesor ne vorbește în continuare despre tema acestui festival care este „Înțelepciunea aforistică”. Ne spune apoi că la acest festival s-au înscris 70 de participanți cu un total de 2.000 texte, considerând astfel că avem acum, aici, o adevărată „Fabrică a înțelepciunii”.
Oferă în continuare cuvântul profesorului scriitor Vasile Ghica care începe prin a aprecia activitatea colegiului la Festivalul Aforismului, menționând în acest sens activitatea profesoarei Corina Olaru și faptul că ne putem mândri cu elevii acestui colegiu. Vorbind de aforism, îl consideră „O adevărată esență a spiritualității”. Consideră că toate cele șapte ediții de până acum și-au atins scopul dorit și amintește de greutățile de la debutul festivalului când a primit un sprijin consistent de la Fundația Pelin pentru acest lucru. Scoate în prim plan faptul că primul președinte al Festivalului a fost Ac. Naji Naaman din Beirut, cel care a fost impresionnat de aderența elevilor la acest festival și a adunat lucrările a 50 de elevi realizând un volum cu un tiraj de 3.000 de exemplare, traduse apoi în 6 limbi.
Continuă prin a ne vorbi de declinul lecturii în țara noastră spre deosebire, de exemplu, de Franța, unde se fac lecturi publice de acest fel și invitații își plătesc și bilet de intrare. Ne amintește și faptul că USR nu a recunoscut aforismul ca specie literară iar dorința acestui festival este de a face cunoscut cât mai mult aforismul în rândul cititorilor, iubitori de literatură. Ne reamintește apoi povețele bunicului, care mereu îl sfătuia „Să cauți să nu tragi la rău”, pentru că, așa cum spunea și Cehov, „La om, totul trebuie să fie frumos !”. Vorbitorul revine la sprijinul primit permanent de Fundația Pelin și arată că aici au loc și manifestări artistice, în special concerte de muzică de cameră și instrumentală, dar spectatorii nu prea vin, motivând faptul că nu înțeleg muzica intrumentală sau clasică. Și, continuă vorbitorul, „Muzica nu trebuie înțeleasă ci simțită”. Participarea la un astfel de recital de muzică poate schimba multe destine în viață.
Prof. Ghica continuă zicând că în scopul recunoașterii aforismului a constituit la Tecuci Uniunea Aforiștilor din România și ne bucurăm că sediul acesteia este acum în orașul nostru. Scopul acestei Uniuni este de a dezvolta și face și mai mult cunoscut aforismul, iar în acest sens vor continua lecturile publice interactive.
În continuare, prof. Corina Olaru ne vorbește despre dragostea elevilor față de aforisme, formându-se o grupă de iubitori de aforisme. În acest sens ne-o prezintă pe eleva Aura Simona Pohrib, o tânără foarte talentată, care iubește aforismul încă din clasa a IX-a și mulțumește festivalului pentru încrederea pe care i-a acordat-o. A continuat discuția cu eleva Roxana Negruț, o tânără foarte energică și cu exprimări cât se poate de corecte. A urmat elevul Ionuț Claudiu Mereuță, care, cu toate că este la clasa cu profil de matematică, iubește literatura și am remarcat faptul că a vorbit liber. Spune în continuare că va urma o facultate tehnică dar va rămâne mare iubitor de literatură. Ultimul elev care a vorbit a fost Răzvan Andrei Popa care face parte din colectivul de redacție al revistei colegiului – „Jurnalul nostru”.
În continuare a luat cuvântul prof. univ. George Budoi, care începe prin a aprecia calitatea pregătirii elevilor îndemnându-i să scrie pentru că prin ei țara noastră va avea un frumos viitor literar.
Apoi, delegația de scriitori s-a deplasat la Școala „Dimitrie Sturdza”, unde am fost întâmpinați de directoare școlii – prof. învățământ primar Florentina Golea. Activitatea s-a desfășurat în amfiteatru școlii plin de elevi frumoși și talentați, așa cum au fost prezentați de directoare. Aici activitatea a fost deschisă de prof. Daniel Mazilu, care ne spune că „zâmbetele acestor copii ne fac viața mai frumoasă”. În continuare ne vorbește de Festivalul Internațional al Aforismului care se desfășoară acum la Tecuci și la care participă concurenți din diferite orașe din țară dar și de peste hotare. Sunt prezentați apoi invitații, respectiv prof. Vasile Ghica, prof. univ. George Budoi, poeta Mihaela Gudană, scriitorul Dorel Vidrașcu, preot Lucian Todoran și scriitorul Tănase Dănăilă.
Prof. Ghica începe menționând că „un aforism poate fi cosiderat un om și la el trebuie să te gândești ca la ceva frumos”. Continuă spunând că „aforismul este o zicere scurtă dar concentrată”.
Continuă prof. George Budoi, spunând „privind la voi dragi copii mă gândesc la îngerii care stau alături de Dumnezeu. De fapt sfinții și copiii sunt îngeri fără aripi”.
Poeta Mihaela Gudană precizează elevilor că și-a dorit să fie învățătoare, să îndrume copii, dar acum este poetă și bibliotecară și se bucură când este vizitată la bibliotecă de elevi.
În final s-a urmărit videoclipul intitulat „Odă dascălilor” material realizat de Eliza și învățătoarea Dumitra Pârvana, iar totul s-a încheiat cu voie bună și cântece.
Următoarea destinație a delegației de scriitori a fost Colegiul Național „Spiru Haret”, unde în sala de festivități am fost întâmpinați de prof. Liliana Maxim. Aceasta a prezentat invitații după care prof. Daniel Mazilu ne vorbește despre importanța Festivalului Internațional al Aforismului care are acum ca temă „Inteligența aforistică”. Amintește faptul că la această ediție au fost înscriși 70 de participanți care au prezentat juriului 2.000 de texte.
A luat apoi cuvântul scriitorul Vasile Ghica amintind că acum, aici, ne aflăm la unul din cele mai bune licee din țară, aceasta după rezultatele obținute la olimpiadele școlare, la bacalaureat și la admiterea la facultăți. Continuă prin a vorbi de emisiunile de la TV pline de seriale străine și emisiuni cu manele în detrimentul emisiunilor culturale. „Avem datoria de a readuce literatura și cultura la locul pe care îl merită. Prin lecturile publice am reușit să aducem elevii lângă noi și să îi transformăm din spectatori în actori”.
Încheie prin a ne prezenta frumoasa poezie „Bună seara, iubito”, pe versurile poetului Lucian Avramescu și interpretată de Loredana Groza și Ion Caramitru.
A urmat un material filmat de prof. Liliana Maxim, o amplă analiză despre proverbe și aforisme, amintindu-ne că aforismul se adresează în general inteligenței. Se arată și faptul că proverbele există încă din antichitate și ele s-au transmis din gură în gură, din generație în generație. Se analizează, de exemplu, proverbul „Scopul scuză mijloacele”.
Se vorbește în continuare despre aforism, care poate fi considerat „un roman într-un singur rând”. Mulți oameni de seamă au realizat aforisme și chiar renumitul Constatin Brâncuși are câteva foarte remarcabile. Au fost prezentate aforisme ale unor oameni importanți din diferite domenii cum ar fi Aurel Vlaicu, Spiru Haret, Grigore Moisil, Gh. Țițeica, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, G. Călinescu, G.E. Palade, Dimitrie Cantemir și alții.
Apoi, profesorul Mazilu a reamintit faptul că Festivalul Internațional al Aforismului care se desfășoară timp de trei zile la Tecuci, va transforma orașul nostru în Capitala Aforismului și aici toți vor vorbi în „Limba Națională a Aforistilor!”. Festivalul acesta a însemnat și va fi mereu considerart un „Dar valoros, oferit tecucenilor”. Reamintesc faptul că și eu, continuă distinsul profesor Mazilu, sunt autor de aforisme, dar le-am publicat atunci când am considerat eu, cam după 20 de ani de activitate. Deci, pot considera aforismul ca un liant între generații!
În final, am ascultat aforisme realizate sau aduse în fața noastră de elevii: Marta Nare, Valerian Pohrib, Angelina Terchi, David Mavrochefalos, Marius Marin, Delia Paraschiv și Roxana Pintilie.
După amiază, începând cu ora 15, activitatea s-a desfășurat în Ateneul Fundației Pelin, unde profesorul Daniel Mazilu ne prezintă pentru început programul care urmează. S-a ascultat mesajul transmis de Președintele celui de al VIII-lea Festival, acad. Emil Dinga, cercetător științific, care a urat mult succes în desfășurarea acestei activități.
Apoi, a luat cuvântul profesorul scriitor Vasile Ghica care spune că acum, Festivalul, are cu siguranță „Cei 7 ani de acasă!”. Menționează că mai trebuie lucrat la îmbunătățirea continuă a calității aforismelor și să luptăm pentru atragerea tinerilor spre literatură și, mai ales, spre lecturi publice, iar elevii să se îndrepte cât mai mult spre biblioteci.
A luat apoi cuvântul Doru Eugen Pelin, arătându-și în continuare disponibilitatea de a fi mereu alături de acest festival, dorind ca și mai mulți elevi să calce pragurile Ateneului.
A urmat un material video conținând comunicarea intitulată „Aforisme despre aforisme”, susținută de prof. univ. dr. Andrew Hui, NUS College of Singapore, aceasta în traducerea părintelui Lucian Tudoran din Cluj, care a studiat mai mulți ani în SUA.
În finalul conferinței, distinsul prof. univ Hui, a comparat „Aforismul cu un atom care va creea o puternică explozie de gândire!”.
Au mai citit aforisme și epigrame prof. univ. Pompiliu Comșa, prof.univ. G. Budoi, Iulian Bostan, Adrian Răcaru și Ana Sârbu din Chișinău cu intervenții foarte apreciate.
În continuare, prof. Mazilu a oferit profesorului din Singapore „Diploma de Ambasador al cuturii tecucene”.
A urmat apoi turnirul aforistilor și epigramistilor după care s-a prezentat Antologia Festivalui Internațional al Aforismului 2024.
O diplomă de onoare a fost atribuită și profesorului Vasile Ghica, pentru cele șapte ediții ale festivalului, dar și pentru întreaga activitate depusă până acum în slujba culturii.
Diplome au fost oferite și realizatoarei TV – jurnalistei Anca Grădinariu, dar și distinsului scriitor Gh. Terziu, redactor șef al revistei „Cervantes”. Distinsul jurnalist a oferit o „Diplomă pentru merite deosebite” lui Doru Eugen Pelin, considerat „Sufletul Aforismului Românesc”. De fapt, în revista ce cu onoare o conduce, Doru Pelin a fost considerat – Omul lunii!
Și astfel, s-a încheiat prima zi de festival.
A doua zi. Cea de a două zi a festivalului a început sâmbătă, 12 octombrie 2024, la Ateneul Pelin, exact la ora 10, atunci când prof. Daniel Mazilu a făcut o succintă prezentare a realizărilor din prima zi, pentru a aduce la cunoștință, celor ce nu au putut fi prezenti, cum s-au desfășurat evenimentele. Continuă prin a spune că „Vremea ne grăbește”, aceasta și cu referire la faptul că Trofeul festivalului a fost obtinuit la această ediție de o tânără de 19 ani.
A doua zi, purtând titlul „Gala Elevilor – Aplicații practice ale inteligenței”, a fost deschisă de elevii clasei a VII-a de la CNCH, membrii ai Clubului „Clever”, îndrumați de profesoara Persida Drăguțu, care au prezentat frumoasa realizare cu titlul „Harta culturală a aforismului”. Aici, elevii constituiți în Clubul „Clever”, au prezentat un frumos spectacol realizat prin inșiruirea de numeroase aforisme unde la loc de cinste a sunat cuvântul Cultură. Astfel, am remarcat minunata idee de a face totul pentru salvarea culturii, „Cultura” fiind singura care poate face diferența, este oglinda cu imaginea societății, este apa în care ne scăldăm, este singura bogăție pe care nu ne-o poate lua nimeni, este o formă de rezistență, iubirea și cultura se contopesc și multe altele. Am remarcat și aforismul „Viața e scurtă, arta e lungă” și multe altele.
În final, grupul de elevi artiști amatori și cu al lor chitarist au prezentat frumoasa piesă „Limba noastră”. La final, ropote de aplauze au răsplătit evoluția micuților elevi și au venit felicitări de la apreciatul jurnalist Dorel Vidrascu și de la alți spectatori. Felicitări au venit și de la prof. Maziliu, cu bucuria că le este și diriginte.
A fost apoi rândul Clubului „Amador” de la CNCH condus de prof. Daniel Mazilu. A fost adusă în scenă o urnă din care un spectator a scos unul din cele cinci aforisme ce se aflau depuse, respectiv nr. 5 cu textul „Copiii sunt ascultători doar dacă știi să-i asculți !”. Pentru a analiza academic acest text, au fost aduși pe scenă șase elevi – 3 reprezentând Puterea sau Guvernul și 3 Opoziția.
Fiecare din părți, a venit cu argumente pro și contra, de aici rezultând un frumos dialog. O idee foarte apreciată pentru care cei șase elevi – Roberto Pavel, Ana Vizitiu, Ioana Olteanu, Cristian Zlat, Maya Nedelcu și Cătălina Bugan, au primit meritate aplauze. Au urmat alte prezentări de aforisme.
A fost apoi prezentată conferința „Aforismul în era IA” susținută de Rareș Drăguțu – Software Engineer la Unigue X . Rareș a fost elev la CNCH, promoția 2018, a studiat în Marea Britanie, cu masterat în Inteligență Artificială, acum lucrând la un sistem de cinematografie. Aici, au venit cu interesante completări prof. univ .G. Budoi, ing. Al. Dimitrescu și prof. Ghica.
A urmat mesajul din Spania al lui Manuel Păduraru despre Ziua Hispanității, despre aforiști spanioli și cărți recent apărute. Încheie prin a spune „Aforismul nu este scurt ci este ceva nelimitat”.
A urmat apoi, prin video conferință doctorului tecucean Richard Constantinescu despre „Începuturile gândirii medicale în aforism”. Distinsul doctor Constantinescu își amintește de perioada când era la Tecuci, medic la Spitalul „Anton Cincu”, a văzut afișat un aforism – „Medicina este știință și conștiința dragostei față de oameni”. Ne vorbește și de lucrarea lui „Sensul durerii”.
Profesorul Mazilu îi oferă distinsului doctor Diploma de ambasador al culturii tecucene, diplomă pe care o oferă și realizatoarei și jurnalistei Anca Grădinariu.
Jurnalista Anca Grădinaru mulțumește organizatorilor pentru primirea ce i-a fost făcută și apreciază reușita acestui festival. Continuă spunând „Și, iată, se vorbește acum de Tecuci nu despre inundații sau alte părți negative, ci despre lucruri frumoase, cum aici, în Moldova, doar la Iași am mai văzut. Felicitări, organizatorilor!”.
În final, au fost acordate diplome elevilor și profesorilor care au participat la acest festival.
Premianții FIA 2024
– Rotaru Narcisa, Huși, Trofeul „Sapiens Piroboridava”
– Baciu Dumitru, Galați, Premiul I
– Gudană Mihaela, Tecuci, Premiul II
– Crudu Antoneta, Galați, Premiul II
– Cuzuioc Ion, Chișinău, Premiul III
– Papadopol Elena, Constanța, Premiul special „Ștefan Petică”
– Baciu Mioara, Brăila, Premiul special „Hortensia Papadat-Bengescu”
– Danu Florentina, Brașov, Premiul special „Natalia Negru”
– Bâlici Gheorghe, Chișinău, Premiul special „Calistrat Hogaș”
– Gavriliță Maricica, Corod, Premiul special „Iorgu Iordan”
– Diviza Ion, Chișinău, Premiul special „Dionisie Duma”
– Budoi George, București, Premiul special „Anton Cincu”
– Terțan Delia, Oradea, Premiul special „Ion Petrovici”
– Ștefan Nigel, Slobozia, Premiul special „George Apostu”
– Anghel Irina, București, Premiul special „Cocuța Conachi”
– Turcu Roxana, Galați, Premiul special „Eleonora Stamate”
– Mortici Cristinel, Târgoviște, Premiul special „Gheorghe Petrașcu”
– Tudoran Lucian, Cluj-Napoca, Premiul special „Alexandru Mironescu”
– Iașura Rozalia, Timiș, Premiul special „Mihai Manoilescu”
– Ion Corneliu, Mangalia, Premiul special „Al. Lascarov-Moldovanu”
– Bobu Turcu Daniela, Galați, Premiul Revistei „Tecuciul literar-artistic”
– Tamas Margittai, Oradea, Premiul revistei „Porto Franco” – Galați
– Ștefan Catia Mihaela, Urlați, Premiul revistei „Salonul literar” – Odobești
– Sîrbu Ana, Chișinău, Premiul revistei „Academia Bârlădeană” – Bârlad
– Dumitru Nicolae, Constanța, Premiul revistei „Spații culturale” – Râmnicu Sărat
– Horga Mihai, Roman, Premiul revistei „Plumb”– Bacău.
Și astfel, felicităm și noi organizatorii festivalului pentru tot ce au realizat, spunând „La revedere Ediția a VIII-a și așteptăm cea de a IX-a ediție!”.
Iancu Aizic


