Cea de a opta ediție a Festivalului Internațional al Aforismului de la Tecuci s-a încheiat. Scena a rămas goală, distribuirea publică a premiilor s-a consumat, luminile s-au stins, iar publicul s-a întors la rosturile lui firești.
A fost o ediție curată, caldă, învăluitoare și cu o masivă participare din țară și de dincolo de Prut. Am revăzut cu acest prilej cunoștințe vechi, prieteni din edițiile anterioare, dar și multe nume noi – semn că aforismul ca specie literară distinctă proliferează, este adoptată în continuare de mulți confrați, dăruiți meditației concentrate, concise și de multe ori redusă la dimensiunea unei simple propoziții.
Căci oricât de multe inovații epistemologice s-ar aduce dispunerii aforistice esența rămâne aceeași – prevăzută de Lucian Blaga – floare în stare de grație, aleasă să conceapă Logosul și să-l nască.
Sigur că despre aforism se poate vorbi în mai multe feluri; este, deopotrivă, metaforă și paradox, este literatură și metafizică, dar este, înainte de toate, meditație, panseu, gândire. Este Logosul în stare activă, menit să dea seama de lume și de miracolul existării. Dacă un strop de rouă poate reflecta universul, de ce n-am admite că și aforismul poate închide în cochilia sa substanța unui sistem de gândire și o viziume nedezvoltată în toate articulațiile ei epistemice. Sub forma paradoxului a fost dezvoltat de George Bernard Shaw, care l-a folosit ca idee generică și pretext pentru multe din lucrările sale dramatice.
Revin însă la festival. Ideea acestei manifestări, de ținută internațională, se știe, aparține scriitorului tecucean Vasile Ghica – un vajnic promotor al acestei specii literare, care a și patronat primele șapte ediții. Din probleme de sănătate însă s-a retras din rolul de organizator și a încredințat întreaga răspundere tânărului nostru confrate Daniel Mazilu, ale cărui abilități intelectuale sunt îndeobște cunoscute. Așa e viața. Oamenii se primenesc dar problemele rămân și ele trebuie preluate și continuate de generațiile noi.
De fapt, ediția din acest an a păstrat tipicul edițiilor anterioare, cu descinderi prin școli și întâlniri cu elevii, cu dezbateri colocviale și, firește, cu gala laureaților. Ca de obicei, și ediția din acest an s-a finalizat cu editarea unui volum care conține relatări despre momentele principale ale manifestării, cu reproducerea celor mai importante aforisme, reținute de juriu pentru premiere.
Dar volumul se deschide cu câteva opinii și puncte de vedere despre aforism în general și despre manifestarea tecuceană în special semnate de Vasile Ghica, Emil Dinga (președinte de onoare al actualei ediții), Richard Constantinescu și alții, unii dintre ei distribuindu-se în interviuri generoase cu multe teoretizări oportune pentru înțelegerea aforismului și a importanței lui în ansamblul disciplinelor cognitive.
Am reținut, din multitudinea poziționărilor reproduse în volum, articolul lui Daniel Mazilu în care reia discuția privind oficializarea unei zile mondiale a aforismului recunoscută pe tot mapamondul ca sărbătoare și prilej de gândire concentrată. Ideea nu e nouă. Aflăm că a fost propusă de polonezi, dar până în momentul de față nu și-a găsit rezolvarea. Ideal ar fi fost ca Festivalul să fi redactat, în final, o moțiune semnată de toți cei prezenți, distribuită celor ce țin această specie literară în grație și expediată forurilor competente. Acum, dacă s-a pierdut momentul oportun n-ar fi rău să fie reținută pentru ediția de anul viitor.
Nu mai reproduc în aceste rânduri marginale toate premiile acodate, care pot fi preluate din volumul amintit de toți cei interesați.
Conchid doar cu concluzia că a fost o ediție reușită, cu o largă participare și cu multe puncte atractive. Aforismul este sau poate fi un liant care să trezească interesul pentru lectură, aflat, din păcate, într-o stare de amorțire și dezinteres.
Încă ceva: Au fost acordate 26 de premii, ceea ce mi se pare enorm de mult. Premiile care se distribuie cu o generozitate nereprimată la toți cei prezenți, ba chiar și la unii absenți, își pierd valoare indicativă și se transformă într-o diplomă de participare.
Insist. Calitatea aforismelor prezentate la actuala ediție a fost, din păcate, mult sub valoarea celor propuse în anii anteriori. Ori, problema Festivalului este să ridice măcar cu o gradație nivelul aforismelor prezentate în concurs, nicidecum să-l diminueze calitativ. N-ar fi rău dacă în locul celor 26 de premii s-ar opta pentru câteva care să optimizeze câteva domenii exacte: Aforismul literar; Aforismul politic; Aforismul moralizator; Aforismul metafizic; Aforismul sarcastic.
Și închei aceste succinte observații marginale cu ideea că distincțiile propuse de noi nu sunt obligatorii și nici singurele posibile. În plus, să nu se considere o mare nenorocire dacă pentru o clasă tematică nu s-a remarcat nici unul dintre participanți și, prin urmare, nu se acordă.
Și n-ar fi drept să închei aceste observații fără a sublinia apăsat rolul de mecenat și de dăruit faptului cultural arătat de Doru Eugen Pelin, căruia Tecuciul îi datorează mult, iar recunoașterea încă nu s-a arătat la față. Sunt în acest oraș oameni cu posibilități mult mai mari decât el, dar fie că au oroare de cultură, fie că au un arici în buzunar, că nu se prea înghesuie să susțină.
Din totdeauna s-a știut că Tecuciul și tecucenii se remarcă prin generozitate: Un-te duci / La Tecuci / Ce să faci? / Cozonaci / Cui să-i dai? / Lui Mihai.
Toate bune, dar dacă Mihai are glicemia ridicată nu-i mai dai dulciuri, decât dacă vrei cu tot dinadinsul să-i faci rău. Și nu e bine.
Am scris aceste rânduri cu pețiolul unei flori de câmp în loc de pix și-mi fac nădejdi că vor folosi în vreun fel.
Ionel Necula
