Caravana de promovare a instituțiilor militare de învățământ 

 

Pentru a facilita absolvenților de liceu alegerea unei cariere potrivite, structurile militare organizează din timp campanii de recrutare, astfel încât tinerii să cunoască ce opțiuni au pentru o carieră de succes.  

O astfel de activitate a avut loc ieri, 17 octombrie 2024, la Tecuci, unde jandarmii și polițiștii gălățeni, alături de reprezentanții Centrului Militar Județean Galați, ai Statului Major al Forțelor Aeriene și ai academiilor și școlilor de subofițeri din rețeaua de învățământ a Ministerului Apărării Naționale au participat la „Caravana de promovare a instituțiilor militare de învățământ”, o activitate organizată de către Asociația Română Pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii (ARPIA) Filiala Tecuci. 

Într-un cadru foarte degajat, cei peste 300 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la liceele din Tecuci, Corod, Cudalbi și Panciu au aflat din secretele fiecărei meserii, urmând a se decide ce carieră li se potrivește mai bine.  

Astfel de activități constituie o oportunitate reală de a mijloci interacțiunea viitorilor absolvenți de liceu cu structurile de apărare și ordine publică, iar pentru elevi constituie un bun prilej de a se orienta către o carieră militară.  

Jandarmeria Galați desfășoară constant activități de promovare a ofertei educaționale în instituțiile de învățământ gălățene și nu ezită să participe la astfel de acțiuni, care au ca scop orientarea tinerilor, transmite Jandarmeria Galați.