Duminică, 20 octombrie 2024, la ora 14:55, Inspectoratul de Poliție Județean Galați a fost sesizat telefonic, prin apel la 112, privind faptul că în zona intersecției dintre străzile Constantin Brâncoveanu și Decebal din comuna Tudor Vladimirescu, județul Galați, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea gravă a unei persoane.
Din verificările efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați, a rezultat faptul că un bărbat cu vârsta de 54 de ani, domiciliat în comuna Tudor Vladimirescu, conducea un moped pe strada Constantin Brâncoveanu. Atunci când a ajuns la intersecția cu strada Decebal, la efectuarea virajului la dreapta pe cea de-a doua stradă, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi căzut în șanțul de pe partea stângă a direcției sale de mers.
La fața locului au intervenit de urgență și echipaje medicale de la ambulanță, însă victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind constatat, din păcate, decesul. Din verificările efectuate a reieșit faptul că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule, iar mopedul nu era înregistrat.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunile de ucidere din culpă, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Urmează ca în cursul cercetărilor să se stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest eveniment rutier, se arată în comunicatul IPJ Galați.