La volan sub influența alcoolului și fără permis 

 

Duminică, 20 octombrie 2024, în jurul orei 10:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au depistat un bărbat în vârstă de 45 de ani din localitatea Corod, județul Galați. Acesta conducea un autoturism pe strada Unirii din municipiul Tecuci, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. 

La testarea conducătorului auto cu aparatul alcoolscop, rezultatul a fost de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. 

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule. 

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În funcție de rezultatele analizelor de sânge, vor fi dispuse măsurile legale corespunzătoare, transmite IPJ Galați.