Sfântul Mina – Ocrotitorul celor păgubiți 

  

Sfântul Mina este prăznuit de ortodocși pe 11 noiembrie, iar româno-catolicii îl serbează pe 24 noiembrie. Este sfântul care îi ocrotește pe păgubiți, se arată grabnic ajutător celor nedreptățiți în procese și celor ce au pierdut ceva sau au fost înșelați.   

Sfântul Mina este de origine egipteană. S-a născut în apropiere de Memphis, străvechea capitală a faraonilor. A trăit în timpul împăraților români Dioclețian și Maximian. Rămâne orfan pe când era copil. Tatăl i-a murit când avea 11 ani, iar mama sa a murit la doar trei ani după acesta, scrie crestinortodox.ro.   

Sfântul Mina leapădă haina de ostaș și îmbracă haina pustincului   

 Sfântul Mina ajunge în armata imperială, însă, pe 23 februarie 303, când Dioclețian a emis primul edict de persecutare a creștinilor, părăsește armata și se retrage în deșert, dedicându-se vieții ascetice. După puțin timp, Dumnezeu i-a dat puterea de a face minuni.   

În vremea petrecută în pustiu l-a întâlnit pe Sfântul Macarie Egipteanul care i-a spus: „Ce cauți Mina, de unul singur, între cer și pământ? Locul tău este printre oameni, ca aceștia să ia aminte la cuvintele și faptele tale. Dacă ai schimbat o haină de ostaș cu alta, atunci sfârșește pe câmpul de luptă, ca să înviezi ca un învingător fără sabie”.   

Prezent în Cotyaeum la celebrarea unei sărbători păgâne, mărturisește fără ezitare că este creștin. Este luat de soldați și dus înaintea prefectului Pyrrhus. Pentru că a refuzat să se lepede de credință în Hristos, i s-au tăiat mâinile și picioarele, apoi capul.   

În Biserica „Sfântul Mina” din Suceava sunt prezente două fragmente din moaștele Sfântului. Ele au fost aduse din Grecia, în august 2001, de către Arhiespicopul Sucevei și Rădăuților.   

 

Mânăstirea Sfântul Mina Suceava