Trei persoane decedate în urma unui accident rutier 

 

Astăzi, 28 noiembrie 2024, în jurul orei 12:48, pe DN 26, în afara localității Foltești din județul Galați, a avut loc un accident rutier în care și-au pierdut viața trei persoane. 

Din verificările preliminare efectuate la fața locului de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați, s-a stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 70 de ani, domiciliat în Republica Moldova, conducea un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, dinspre municipiul Galați, către localitatea Măstăcani. Într-o curbă la dreapta, în dreptul km 34+300m, ar fi pătruns cu semiremorca pe contrasens, moment în care ar fi acroșat un autoturism, care se deplasa din sensul opus. 

 Acesta din urmă era condus de un bărbat de 41 de ani, din municipiul Iași, care a decedat în urma impactului. De asemenea, au mai decedat două femei, pasagere ale autoturismului, una în vârstă de 70 de ani din municipiul Galați și una în vârstă de 60 de ani, din Republica Moldova. 

Conducătorul auto deține permis de conducere valabil și a fost testat cu privire la consumul de alcool și de substanțe psihoactive, ambele rezultate fiind negative.  

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care a avut loc accidentul, se arată în comunicatul IPJ Galați. 

 

Update: În cursul serii de 28 noiembrie 2024, polițiștii Serviciului Rutier Galați au luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de bărbatul în vârstă de 70 de ani care conducea ansamblul de vehicule. Urmează ca astăzi, 29 noiembrie a.c., să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, în vederea luării unei măsuri preventive.