
Accident rutier mortal
Astăzi, 16 decembrie 2024, la ora 17:41, Inspectoratul de Poliție Județean Galați a fost sesizat telefonic, prin apel la 112, cu privire la faptul că pe DJ 240, în interiorul localității Țigănești din comuna Munteni, a avut loc un accident rutier soldat cu decesul unei persoane.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci, s-a stabilit faptul că un bărbat cu vârsta de 55 de ani, domiciliat în comuna Ghidigeni, conducea o autoutilitară pe DJ 240, având direcția de deplasare către comuna Negrilești. La un moment dat ar fi acroșat și rănit grav un bărbat în vârstă de 49 de ani, care se deplasa pe partea carosabilă, pe lângă o bicicletă, în aceeași direcție de mers.
La fața locului au intervenit de urgență și echipaje medicale de la ambulanță, însă victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind constatat, din păcate, decesul.
Conducătorul auto deține permis de conducere valabil, iar la testarea cu privire la consumul de alcool, rezultatul a fost negativ.
În cauză se va întocmi un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă. Urmează ca în cursul cercetărilor să se stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest eveniment rutier.
Traficul rutier se desfășoară în prezent, dirijat, pe un singur sens de circulație, până la finalizarea cercetării de la fața locului, se arată în comunicatul IPJ Galați.






