
Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale și situații care apar
Strategia de dezvoltare locală stabilește cadrul general al direcțiilor de acțiune pentru crearea unui sistem real și eficient de servicii sociale, care să canalizeze eforturile direcției în vederea dezvoltării și perfecționării serviciilor oferite.
Proiectul de hotărâre privind „Aprobarea Strategiei locale de dezvoltare a serviciilor sociale, pe termen mediu, pentru perioada 2025-2030” s-a aflat pe ordinea de zi la ultima ședință a Consiliului Local din Tecuci. Proiectul a fost adoptat în unanimitate, cu 10 voturi „pentru”, fiind votat de către consilierii locali PNL și AUR, consilierii PSD exprimându-și profund dezinteresul prin părăsirea ședinței.
Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale a Municipiului Tecuci îşi propune o abordare integrată, analizând mai multe domenii ale dezvoltării sociale, precum asistenţa socială, educaţia, ocuparea forţei de muncă, sănătatea. Proiectul urmărește dezvoltarea serviciilor sociale din municipiul Tecuci, prin aplicarea politicilor sociale în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi, precum şi a altor persoane, grupuri sau comunităţi aflate în nevoie socială.
În cadrul ședinței, pe marginea acestui subiect consilierul local Radu Vladimir a avut o intervenție în care a expus mai multe situații de interes public.
„Se insistă asupra informării comunității cu tot ce se întâmplă la acest serviciu și vreau să insist și eu asupra acestui lucru. Să impulsionăm toate organismele să iasă cu unele comunicate de presă, să aducă la cunoștința publicului, lunar, cu ceea ce se ocupă, problemele care frământă comunitatea, noutăți, realizări”, a fost sugestia prof. Radu Vladimir.
Consilierul local a amintit un caz recent, întâmplat la una din școlile în care este în Consiliul de Administrație, unde s-a ivit o problemă: „E vorba despre bursele elevilor. Există decizia acordării burselor sociale copiilor care aparțin unor grupuri aflate în dificultate. O comisie de selectare a acestor copii din școala respectivă a hotărât că nu e cazul ca respectivii copii să beneficieze de burse sociale deoarece nu corespund la toate criteriile, mai precis sunt destul de înstăriți ca să solicite bursă socială”.
În răspuns, primarul Lucian Costin face cunoscut faptul că a informat conducerea ministerului: „Este o scăpare în ordinul de ministru, se va remedia și se va clarifica această definiție a persoanei vulnerabile, ca să nu mai lăsăm la latitudinea unei comisii sau unui serviciu de asistență socială, trebuie să știm exact ce înseamnă vulnerabilitate”.
„Lăsați-mă să-i întreb pe colegii mei. Se cheamă persoană în nevoie cel care are trei mașini, două – trei apartamente la bloc, șalupă, pentru că el vine cu adeverință de venituri zero? Nu-i posibil așa ceva”, a declarat consilierul local.
Prof. Radu Vladimir a atenționat serviciul social să aibă grijă când eliberează asemenea adeverințe.
„Închid cu această nevoie, de comunicare cât mai aplicată pe diferite teme. Dacă nu facem noi comunicarea, lăsăm un gol pe care vin alții să îl umple cu tot felul de vești false sau cu baliverne”, a conchis consilierul local Radu Vladimir.


