
Centrul municipiului reconfigurat printr-un proiect de 18 milioane de euro
Lucrările de modernizare derulate pe raza municipiului Tecuci și sumele alocate din fonduri europene sau guvernamentale sunt de o amploare nemaiîntâlnită. Unele investiții sunt implementate cu sume asigurate în proporție de 100 % din fonduri nerambursabile, altele necesită o contribuție de la bugetul local.
În prezent, un număr de 22 proiecte cu sume alocate prin PNRR – fonduri europene, dar și din fonduri guvernamentale, se află în etape incipiente de implementare. Investițiile au o valoare totală de aproximativ 360 milioane lei, iar contribuția noastră este de 64 milioane lei, cotă pe care trebuie să o suportăm de la bugetul local.
„Săptămâna trecută am reușit să depunem spre finanțare cel mai mare proiect din istoria municipiului Tecuci – un proiect de 18 milioane de euro pentru renovarea întregului centru al municipiului Tecuci, cu o serie de străzi secundare”, a declarat edilul Lucian Costin.
Primarul tecucean a mai menționat ieri, 13 martie 2025, că proiectul prin care urmează să fie reconfigurat centrul municipiului va intra la finanțare într-o lună sau două. Fondurile sunt solicitate în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2021 – 2027, fonduri europene nerambursabile.
„Noi suntem deschiși să colaborăm cu toți cei care susțin proiectele de dezvoltare a municipiului Tecuci. Din păcate, structura Consiliului Local, cu cei nouă consilieri PSD care în continuare se opun unor proiecte de dezvoltare, îmi dă de gândit. La puținele ședințe pe care le-am avut în acest nou mandat nu au demonstrat faptul că respectă votul pe care cetățenii l-au oferit”, a conchis primarul tecucean.
Ne place să credem că sumele fără precedent alocate municipiului Tecuci sunt un motiv mai mult decât suficient pentru ca toți aleșii să pună umărul pe parcursul etapelor de aprobare a investițiilor. Dar respectivii consilieri locali adoptă o atitudine care nu ne face cinste nouă, ca tecuceni, fapt subliniat și de edilul Lucian Costin.


