Fără permis sau sub influența alcoolului la volan 

 

Joi, 13 martie 2025, în jurul orei 18:25, un echipaj de poliție din cadrul Poliției Orașului Târgu Bujor a oprit în trafic, pe strada Principală din localitatea Măstăcani, un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din aceeași localitate, care nu deține permis de conducere pentru vreo categorie de vehicul. 

Testarea cu aparatele din dotarea poliției rutiere, cu privire la consumul de alcool sau substanțe interzise au indicat rezultate negative. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. 

Duminică, 16 martie, în jurul orei 18:15, un echipaj de poliție din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Smârdan a oprit în trafic, pe strada Ferdinand din localitatea Cuza Vodă, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 52 de ani, din aceeași localitate. 

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,69 mg/alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice, pentru stabilirea cu exactitate a valorii alcoolemiei.  

Cercetările sunt continuate de către polițiști, în cadrul unui dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, transmite IPJ Galați.