Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci în parteneriat cu Inspectoratul de Jandarmi Județean „Dunărea de Jos” Galați – Detașamentul 4 Jandarmi Tecuci organizează joi, 3 aprilie 2025, între orele 10 și 13, Ziua Jandarmeriei Române la Muzeu.
Contextul istoric al secolului al XIX-lea și al evenimentelor ce vor pune baza națiunii române a exprimat dezideratul să fie înființată o armată cu un caracter pronunțat românesc. Domnitorul moldovean Grigore Alexandru Ghica a promulgat printr-un „Ofis domnesc”, la 3 aprilie 1850, „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în Corp de jandarmi”. Prin această lege, s-a dat statut juridic armei Jandarmeriei stabilindu-se principiile de organizare şi funcţionare.
În 2025, Jandarmeria Română împlinești 175 de ani de la înființare. Cu acest prilej în premieră la Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci va fi organizată Ziua Jandarmeriei.
Evenimentul va cuprinde organizarea unor expoziții și exerciții tactice:
– expoziție cu tehnică din dotare – armament și autospeciale
– prezentare de uniforme adoptate pentru diferite misiuni din responsabilitatea JR (antitero, restabilire ordine publică, gardă de onoare)
– exercițiu tactic cu mijloace de imobilizare, încătușare, luptă corp la corp
– exercițiu intervenție câini de serviciu.
Intrarea este gratuită.
Vă așteptăm!
Muzeul de Istorie „Teodor Cincu”