Doi răniți transportați la spital după ce autoturismul în care se aflau a ajuns în șanț 

 

Marți, 22 aprilie 2025, la ora 4:02, polițiștii Biroului Rutier Tecuci au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Principală din satul Toflea, comuna Brăhășești. 

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 25 de ani, din aceeași localitate, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare intrând în gardul unui imobil, fiind ulterior proiectat în șanțul de pe marginea drumului. 

În urma evenimentului, conducătorul auto și pasagerul autoturismului, un tânăr în vârstă de 24 de ani din municipiul Tecuci, au fost răniți. Au fost preluați și transportați la spital, pentru investigații medicale de specialitate. 

Testarea conducătorului auto cu privire la consumul de băuturi alcoolice a indicat valoarea de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. La spital, acestuia i-au fost recoltate mostre biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. 

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, transmite IPJ Galați.