Asfaltările își urmează cursul firesc la Tecuci 

  

În săptămâna 5 – 11 mai 2025, la nivelul municipiului Tecuci se aflau în execuție 28 de străzi. Din acest lot de artere, aflate în plin proces de asfaltare, una era finalizată.  

Joi, 8 mai, prin vocea primarului tecucean municipalitatea prognoza finalizarea altor două străzi până la sfârșitul săptămânii. 

„Se lucrează. Mi-aș dori să am o baghetă magică și să asfaltăm strada într-o noapte, nu se poate. Trebuie să facem anumiți pași, să luăm probe, să avem terenul compactat, ca în momentul în care așternem cele două straturi de asfalt să nu avem probleme cu tasări sau altele de natură a afecta calitatea lucrărilor”, a declarat primarul Lucian Costin subliniind faptul că, în continuare, cea mai mare problemă a tecucenilor o reprezintă infrastructura rutieră precară. 

Până la sfârșitul anului este planificată licitația pentru atribuirea lucrărilor de modernizare a unui alt lot, de 10 – 15 străzi. Edilul îndeamnă la răbdare, proiectele sunt și se află în diferite stadii de implementare. 

„Niciodată în istoria Tecuciului nu s-au asfaltat atâtea străzi câte am asfaltat în primul mandat. Vreau în al doilea mandat să depășim numărul de străzi asfaltate în primul mandat. Cred că este un obiectiv îndrăzneț și sunt sigur că îl vom atinge”, a conchis primarul Lucian Costin.