
Conferința de lansare proiect: Renovare energetică a Blocului A2 din Tecuci
Astăzi, 15 mai, la Primăria Municipiului Tecuci a avut loc Conferința de lansare a proiectului „Renovare energetică a clădirilor rezidenţiale din Municipiul Tecuci – blocul A2”, Cod SMIS 318465, finanţat prin Programul Regional Sud Est 2021-2027.
Echipa de implementare a acestui proiect este formată din: Laurian Apetrei – manager proiect, Ianina Catălina Antohe – asistent manager, Valeriu Hasan – responsabil achiziții, Luminița Stanislav – responsabil financiar, Victor Sobaru – responsabil tehnic.
Perioada de implementare este 30.12.2024-30.12.2026. Beneficiarii direcți ai proiectului sunt proprietarii celor 80 apartamente şi familiile lor.
Obiectivul general al proiectului este reprezentat de creşterea eficienţei energetice a clădirii rezidenţiale „Bloc A2” din Municipiul Tecuci, printr-un ansamblu de măsuri care vizează reducerea consumului de energie, scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră si îmbunătăţirea condiţiilor de confort pentru locatari.
Obiective specifice ale proiectului:
- Creșterea performanței energetice a imobilului reprezentat de blocul A2 din str. Gheorghe Petrașcu, nr. 58, Municipiul Tecuci, prin trecerea din clasa energetica D la clasa energetică B
- Reducerea consumului anual de energie primara prin aplicarea de măsuri de intervenție ce conduc la o reducere a consumului anual de energie primară cu 60,44% față de consumul inițial
- Scăderea anuala a emisiilor echivalent CO2 prin aplicarea de măsuri de intervenție ce conduc la o scădere a emisiilor echivalent CO2 cu 69,71% față de emisiile inițiale
- Reducerea consumului anual de energie finală pentru încălzire cu 73,97% față de consumul inițial
- Reducerea consumului anual specific de energie primară, prin instalarea unui sistem independent de generare energie electrică din energia solară.
Intervenții propuse prin proiect
În vederea atingerii obiectivului specific al acestei operaţiuni vor fi sprijinite activități/acțiuni specifice realizării de investiții pentru cresterea eficientei energetice a cladirilor rezidențiale, respectiv:
- Lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopare a clădirii. Izolarea termică a fațadei – parte opacă
- Izolarea termică a fațadei – parte opacă cu sistem termoizolant amplasat la exterior cu o grosime de 15 cm;
- Izolarea termică a soclului;
- Termoizolarea planșeului peste ultimul nivel, cu sistem termoizolant – vată minerală – cu o grosime de 30 cm;
- Termo-hidroizolarea planșeului peste ultimul nivel – terasa necirculabila, cu sistem termoizolant – vată minerală – cu o grosime de 30 cm, protejată cu două straturi hidroizolante. Izolarea termică a planșeului peste subsol;
- Izolarea termică a planșeului peste subsol, cu sistem termoizolant cu o grosime a termoizolației de 15 cm;
• Închiderea balcoanelor şi/sau a logiilor cu tâmplărie termoizolantă, inclusiv izolarea termică a parapeţilor;
- Închiderea balcoanelor/logiilor cu tâmplărie termoizolantă;
- Izolarea termică a parapeților balcoanelor/logiilor – parte opacă, cu sistem termoizolant amplasat la exterior cu o grosime de 15 cm;
- Izolarea termică a planșeului exterior aferent elementelor în consolă, cu sistem termoizolant cu o grosime a termoizolației de minim 15 cm.
- Reabilitarea șarpantei și a învelitorii:
- Realizare șarpantă nouă; Izolarea termică a fațadei – parte vitrată;
- Se propune înlocuirea tâmplăriei existente, inclusiv a tâmplăriei aferente accesului în clădire cu tâmplărie cu performanța energetică.
- Instalarea, după caz, a unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile cu excepția biomasei
- Se propune instalarea unui sistem independent de generare energie electrică din energia solară, pentru a reduce cheltuielile cu energia. Se preconizează ca instalația proiectată va produce zilnic 20 kW/scara. Sistemul va fi compus dintr-un generator. Generatorul va fi format din 40 de panouri fotovoltaice/scara cu capacitate de 500 W, montate pe suporturi metalice. Panourile vor fi certificate ca verificate la microfisuri. Din cutiile de conexiuni vor pleca cabluri către un invertor care urmează a fi instalate în camera în care este amplasată firida de distribuție generală a clădirii
- Alte activități suplimentare care duc la îndeplinirea obiectivelor componentei
Lucrări de reabilitare/modernizare a instalațiilor de iluminat în clădiri
- Înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent din spațiile comune cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, aferente părților comune ale blocului de locuințe; instalarea de corpuri de iluminat cu senzori de mișcare/prezență, în spatiile comune ale blocului de locuințe, acolo unde acestea se impun pentru economia de energie
- Înlocuirea tâmplăriei interioare (uși de acces și ferestre) către spatiile neîncălzite sau insuficient încălzite.
Acțiunile auxiliare care contribuie la implementarea proiectului pentru care se solicită finanțare:
- Repararea elementelor de construcţie ale faţadei care prezintă potenţial pericol de desprindere şi/sau afectează funcţionalitatea clădirii;
- Repararea acoperisului tip șarpantă / terasă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei, respectiv a sistemului de colectare şi evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitoarei tip şarpantă;
- Demontarea instalațiilor si a echipamentelor montate aparent pe fațadele clădirilor și remontarea dupa efectuarea lucrărilor de intervenție;
- Repararea/refacerea canalelor de ventilaţie din apartamente în scopul menţinerii/realizării ventilării naturale a spaţiilor ocupate;
- Repararea trotuarelor de protecţie, în scopul eliminării infiltraţiilor la infrastructura clădirii;
- Repararea/înlocuirea instalaţiei de distribuţie a apei reci şi/sau a colectoarelor de canalizare menajeră şi /sau pluvială din subsolul blocului de locuinţe până la căminul de branşament/de record;
- Refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie și în spatiile comune din bloc.
Valoarea totală a proiectului este de 19.281.827,33 lei, din care: Valoare eligibilă – 14.215.755,25 lei, 12.083.391,96 lei din FEDR (85% din total cheltuieli eligibile), 1.848.048,15 lei din bugetul naţional (13% din total cheltuieli eligibile), 284.315,15 lei contribuţie proprie a Primăriei Tecuci.
Valoare totală neeligibilă este de 5.066.072,08 lei – asigurată de Primăria Tecuci.
În Sala de ședințe a Primăriei au fost prezenți numeroși beneficiari ai acestui proiect, respectiv locatari ai Blocului A2 care au adresat întrebări echipei de implementare și au primit răspunsuri.






