
Cod Portocaliu privind ploi torențiale, vijelii și grindină
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare valabilă până luni și două avertizări în vigoare astăzi și mâine.
Începând de sâmbătă, 24 mai, ora 10, până luni, 26 mai, ora 20, în sudul, centrul și estul țării vor fi averse, care vor acumula local 20…30 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp.
Vremea se va răci accentuat, astfel încât duminică temperaturile maxime vor fi, în general, între 12 și 20 de grade. Ploile vor continua pe tot parcursul săptămânii viitoare.
În intervalul 24 mai, ora 12 – 25 mai, ora 12, în cea mai mare parte a Munteniei, a Moldovei și în Dobrogea, precum și în Carpații de Curbură și estul Carpaților Meridionali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 40…60 km/h) și pe alocuri grindină.
Cantitățile de apă vor fi în intervale scurte de timp de 15…25 l/mp și mai ales prin acumulare, pe arii restrânse, de 30…40 l/mp.
Cod Portocaliu
Începând de sâmbătă, 24 mai, ora 15, până duminică, 25 mai, ora 10, în județele Vrancea, Galați, Vaslui și Bacău vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50…70 km/h) și pe alocuri grindină.
În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.



