Minor din Tecuci sancționat după apel fals la 112 

   

În după-amiaza zilei de 28 mai 2025, un apel la numărul unic de urgență 112 a semnalat, printr-un strigăt de „Ajutor!”, o posibilă situație critică în municipiul Tecuci.  

Apelul provenea de la o persoană necunoscută, care susținea că este agresată de soț și se ascunde într-un dulap. Imediat după transmiterea mesajului, convorbirea a fost întreruptă, iar încercările de a relua legătura telefonică au fost fără rezultat.  

Având în vedere gravitatea situației semnalate, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tecuci s-au mobilizat de urgență, demarând căutări și verificări pentru identificarea apelantei și acordarea sprijinului necesar.  

În urma investigațiilor, s-a stabilit că apelul a fost unul fals, efectuat de un minor în vârstă de 14 ani, din Tecuci, aflat împreună cu mai mulți prieteni într-o locație din aceeași localitate. Acesta a folosit telefonul unui alt tânăr pentru a efectua apelul.  

Minorul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform prevederilor OUG nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență.  

De asemenea, reprezentantul legal al acestuia a fost sancționat contravențional cu avertisment, în conformitate cu Legea nr. 61/1991, republicată, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, transmite IPJ Galați.  

 

Apelarea abuzivă a numărului 112 nu este o glumă! 

În timp ce resursele sunt mobilizate pentru intervenții în urma unor alerte false, persoane aflate în pericol real pot fi puse în situația de a nu primi ajutorul necesar la timp. 

Inspectoratul de Poliție Județean Galați face apel la toți cetățenii să folosească responsabil Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. 

În același timp, adresează un mesaj special părinților: educația copiilor privind utilizarea corectă și responsabilă a acestui sistem trebuie să fie o prioritate. 

Apelați responsabil! Un apel fals poate însemna o viață pierdută!