Băut și fără permis la volan: S-a răsturnat cu autoturismul în decor 

 

Duminică, 8 iunie 2025, în jurul orei 14:55, polițiștii au intervenit la locul unui eveniment rutier produs pe Drumul European 581, eveniment soldat doar cu pagube materiale. 

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Ghidigeni, județul Galați, conducea un autoturism din direcția municipiului Tecuci către municipiul Bârlad. În dreptul kilometrului 48+100 de metri ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, răsturnându-se în afara părții carosabile. 

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus ulterior la spital pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. 

Totodată, polițiștii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule. 

A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Cercetările sunt continuate în vederea luării măsurilor legale care se impun, transmite IPJ Galați.