Zeci de percheziții privind trafic de droguri pe raza județelor Vrancea și Galați – FOTO

 

Miercuri, 11 iunie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –  Biroul Teritorial Vrancea, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea au pus în aplicare 45 de mandate de percheziție domiciliară.  

Perchezițiile au avut loc pe raza județelor Galați și Vrancea, în trei cauze penale, având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe psihoactive. 

Din actele de urmărire penală  a rezultat că, pe parcursul anului 2024, mai mulți făptuitori au constituit două grupări de criminalitate organizată în scopul obținerii unor importante beneficii materiale din comercializare de substanțe interzise. 

Probatoriul administrat a relevat că aceștia au vândut diferite cantități de canabis, „cristal” și substanțe psihoactive către consumatori de pe raza județelor Galați și Vrancea. De asemenea, au asigurat altor făptuitori aprovizionarea cu astfel de substanțe destinate comercializării. 

Au fost puse în executare peste 100 de mandate de aducere, audierile fiind desfășurate la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea, se arată în comunicatul DIICOT. 

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a criminalității Organizate Galați, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila, luptătorilor serviciilor pentru acțiuni speciale din inspectoratele de poliție județene Vrancea și Galați, polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, ai Poliției Municipiului Galați, jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați și Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

 

Update: Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –   Biroul Teritorial Vrancea au dispus, în trei cauze penale, reținerea a 15 inculpați cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi de mare risc în formă continuată, deţinere de droguri de risc şi de mare risc în vederea consumului propriu şi efectuarea fără drept de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată.

În urma perchezițiilor efectuate au fost găsite și ridicate  aproximativ 150 grame de substanțe cristaline 2MMC și 2CMC, diferite cantități de canabis, țigarete și resturi de țigarete confecționate artizanal care conțin canabis, 19 comprimate ecstasy, obiecte pentru prizat droguri, grindere, minicântare electronice de precizie, recipiente și ambalaje  purtând urme de substanțe cristaline sau vegetale, sume de bani în lei și euro, precum și alte mijloace de probă.

Astăzi, 12 iunie, urmează să fie sesizați judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vrancea cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pe o perioadă de 30 de zile.