Odă lui Eminescu la Casa de Cultură Tecuci – FOTO 

  

În fiecare an, atunci când scăpăm de hainele groase, după trecerea iernii și a primăverii, când intrăm în mult dorita vară, chiar în prima lună – iunie, gândul ne zboară, vrând, nevrând, spre mijlocul lunii, către data de 15 iunie 1889, când marele nostru poet, sătul de greutățile și piedicile care i s-au pus, a plecat dintre noi, în altă lume, poate mai bună. 

Despre Eminescu au scris foarte mulți poeți, scriitori , critici literari și mai ales eminescologi. Dar, dintre toate acestea, acum mă voi opri doar la un singur comentariu, realizat de marele critic George Călinescu, la moartea marelui poet – „Astfel, se stinse, în al optulea lustru de viață, cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate și câte o stea va veșteji pe cer, în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale”. 

 La fel ca în întreaga țară, Casa de Cultură din Tecuci, în colaborare cu Primăria, Consiliul Local, Cenaclul literar „Calistrat Hogaș”, dar și cu sprijinul unor invitați de valoare, a organizat vineri, 13 iunie 2025, în Sala Studio, manifestarea intitulată „Odă lui Eminescu – 136 de ani de la înălțarea în eternitate”. 

Manifestarea a fost deschisă de managerul Casei de Cultură Tecuci, Cristian Gabriel Călugăru, care, după ce face o scurtă prezentare a situației politice actuale, vorbește și de neplăcerile pe care le-a întâmpinat Eminescu din cauza implicării sale în tabloul politic al acelor timpuri. Oferă apoi microfonul poetului Dan Vîță, președinte al Cenaclului literar „Calistrat Hogaș”, moderatorul acestui eveniment. Acesta face o scurtă prezentare a poetului, oprindu-se la momentul 15 iunie 1889, data decesului poetului nostru nepereche.  

 În continuare, părintele Gheorghe Joghiu a vorbit despre „Eminescu și religia”, începând prin a spune că „trebuie să ne bucure pe toți faptul că Eminescu reușește și de această dată să ne adune și să ne reamintim cu mare drag de el”. Ne vorbește apoi de Eminescu ca jurnalist, om politic, dar mai ales poet. Se oprește la cele trei importante caracteristici ale vieții eminesciene, respectiv Națiune, Tradiție și, mai ales, Credință. Continuă prin a ne aminti de perioada studiilor sale de la Viena, unde din cei 18 profesori universitari pe care i-a avut, 16 au fost distinși cu numeroase premii importante în acele timpuri. Ne citește apoi din însemnările Maicii Benedicta și se amintește de modul cum decurgeau ședințele cu membrii redacției ziarului „Timpul” unde publică și Eminescu. Părintele Joghiu continuă prin a ne vorbi de noua carte a cercetătorului în istorie Daniel Bradea – „Eminescu în anii suferinței”, mărturii din presa vremii – și ne amintește în continuare de prietenia dintre Creangă, Slavici, I.L. Caragiale și C. Negruzzi. Spune în continuare că de Eminescu „avem oricând nevoie și trebuie să ne amintim mereu de el”. 

A fost invitat pe scenă apreciatul poet și bibliotecar corodean Iancu Huzum, care și de această dată a umplut masa de la intrarea în Sala Studio cu volume de foarte mare importanță. De la el aveam să aflăm faptul că deține peste 50.000 volume, din care aproape 10.000 cu dedicații de la autori sau intermediari. Acum, bibliotecarul Iancu Huzum ne amintește de cărțile lui Eminescu care au apărut în numeroase limbi, mai nou alături de cele în engleză, în chineză sau vietnameză, multe din aceste traduceri fiind făcute cu sprijinul fostului ambasador în Orientul Apropiat Constantin Lupeanu. Ne vorbește apoi și de legăturile pe care le-a avut cu apreciatul profesor univ. G. Muntean și cu soția acestuia, Adela Popescu, o parte a cărților din biblioteca acestora ajungând în biblioteca sa personală. 

 În continuare a luat cuvântul prof. Vladimir Radu, consilier municipal, care începe prin a aprecia noua lucrare a cercetătorului în istorie Daniel Bradea, cel care, iată, după cercetările istorice din zona Tecuci și împrejurimi, s-a oprit și la opera marelui poet. Menționează perioada îmbolnăvirii poetului și la diagnosticul dat atunci – Tulburare afectivă bipolară – vorbind apoi de ultima lui poezie, o strofă găsindu-se chiar în halatul lui de la spital – „Stele-n cer”, poezie pe care profesorul compozitor tecucean Olimpiu Zăgrean a transformat-o într-o melodie care va fi difuzată online începând cu data de 15 iunie. Prof. Radu ne prezintă apoi un ziar botoșănean din anul 1989 – atunci când la Botoșani s-au sărbătorit 100 de ani de la moartea poetului, județul Galați fiind prezent cu o delegație din care alături de prof. Radu au participat nouă elevi tecuceni și trei gălățeni, printre tecucenii elevi de atunci fiind și actualul medic Iuliana Periețeanu. Profesorul Radu încheie frumoasa intervenție cu regretul că în sală nu sunt și profesorii de română de la școli și liceee, lucru despre care, noi, presa locală, am consemnat de mai multe ori, dar în zadar. 

 A fost apoi momentul muzicii, întrând în scenă apreciata soprană gălățean – tecuceancă Valeria Drăguș, de la Teatrul Muzical „Nae Leonard”,  însoțită de pianista Ludmila Calalb, de la același teatru. Amintim cu plăcere faptul că Valeria a fost elevă la clasa de canto a regretatului profesor Mircea Călianu și a făcut parte din Grupul Angelli, pregătit și condus cu mult devotament de Marcela și Mircea Călianu. Acum, cei doi apreciați muzicieni, ne-au prezentat melodiile – „Ce te legeni”, „Și dacă ramuri bat în geam”, „O rămâi” și „Misterele nopții”. 

Au fost apoi invitați pe scenă poeții Petruț Pârvescu și Gabriel Alexe din Botoșani, membrii ai USR. Poetul Petruț Pârvescu începe prin a aprecia frumusețea orașului Tecuci, aducând mulțumiri Casei de Cultură, managerului acestei unități de cultură, dar și poetului Dan Vîță pentru realizarea acestui frumos eveniment. Apoi, ni-l prezintă pe poetul Gabriel Alexe, de formație matematician, poetul Pârvescu fiind absolvent al Facultății de Istorie – Filosofie. Vorbitorul continuă spunând că „Eminescu s-a născut pentru a trece în eternitate” și că „Tot ce este românesc nu piere!”. 

 Poetul profesor de matematică Gabriel Alexe spune că se simte foarte bine la Tecuci, în mijlocul acestor iubitori de cultură, aici, acum, având loc un adevărat „Regal Cultural”. „Sunt mândru”, continuă vorbitorul, și „pentru faptul că aici am dat mâna cu apreciatul profesor univ. doctor Doru Scărlătescu”. Revenind la statutul sau de poet-matematician precizează că se consideră un „apendice medical”. „Sunt și eu de părerea profesorului Radu care regretă lipsa profesorilor de română de la astfel de activități, dar ei trebuie să vină din plăcere, nu împinși de cineva din spate”. Ne prezintă în continuare poeziile „Completitudine”, „Gest”, „Ecuația Eminescu”, lucrări proprii. Continuă prin a ne vorbi de obsesia permanentă a lui Eminescu față de „Ecuația universală”, se oprește la renumitele „Necuvinte”  ale lui Nichita, dar amintește și de un alt poet matematician – Ion Barbu. Revine la Eminescu cu renumitul vers „Nu credeam să-nvăț a muri vreodată!”. Ne citește apoi poezia proprie „Eminescu de iunie citire”. 

În continuare, poetul Dan Vîță ne vorbește de noua carte a lui Daniel Bradea, volum care a și fost dat în sală, tuturor invitaților la eveniment, gratuit, grație Casei de Cultură și Primăriei Tecuci. 

Invitat în scenă pentru a vorbi despre carte, ing. Alexandru Dimitrescu începe prin a ne spune că pe Daniel Bradea îl consideră „Un șoarece de bibliotecă care nu a ronțăit încă tot ce se putea ronțăi și încă mai continuă”.  

 Oferă apoi microfonul invitatului special prof. univ. doctor Doru Scărlătescu, care menționează că a realizat până acum cinci cărți despre opera lui Eminescu și din momentul când a primit această carte pentru prezentare i-au trebuit patru zile de lucru pentru a citi și analiza această lucrare transpusă în 40 de pagini care ar fi trebuit prezentate acum, dar o voi scurta. Spune că a vorbi despre Eminescu este ca și cum ți-ai propune o ascensiune pe Everest. Pentru a studia despre Eminescu, și mai ales de a scrie despre el, e nevoie de multă cercetare. Apreciază lucrarea de față și apoi își aminteștește de perioada din urmă cu 55 de ani când activa la cenaclul tecucean. Ne prezintă poeziile propii „Cosmogonie”„Pâră” și „Muzică”. 

În continuare a luat cuvântul prof. Ionel Necula, care începe prin a mulțumi pentru prezență colegilor botoșeneni, dar și tuturor invitațiilor din sală: „Am participat cu mare plăcere la nașterea și realizarea cărții lui Bradea D., care a pornit de la un simplu articol pentru presa locală, eu propunând această carte. De obicei ne amintim de Eminescu de două ori pe an, la 15 ianuarie și la 15 iunie, dar Eminescu „trebuie să fie cu noi în fiecare zi”. 

 A fost apoi rândul autorului Daniel Bradea care ne vorbește despre cele 18 cărți realizate de el până acum. Ne spune că la acest volum a lucrat șase luni și încheie prin a aduce mulțumiri pentru sprijin prof. Ionel Necula, Casei de Cultură, Primăriei, senatoarei Rodica Constantinescu și viceprimar Monica Dinu. 

Mai consemnăm aprecieri pentru carte venite de la scriitorul-poet Dan Movileanu. A urmat sesiunea de autografe oferită de autor.

Activitatea desfășurată vine să confirme încă odată că Eminescu este mereu prezent în conștiința și în sufletul poporului român, mândria noastră națională dintotdeauna și pentru totdeauna. 

  

Iancu Aizic