Startul celei de-a treia ediții a Școlii de vară – FOTO 

 

Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci în parteneriat cu Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Asociația „Centrul de istorie a secolului XX” Iași (ACIS – IAȘI), organizează în perioada 20 – 22 iunie 2025, ediția a III-a a Școlii de Vară cu tematica „De la istorie locală la istorie națională”. Comitetul de organizare este format din: Daniel Dojan, Manager Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, Conf. univ. dr. Adrian-Bogdan Ceobanu. 

Astăzi, în prima zi a evenimentului, au participat elevi ai Colegiilor „Spiru Haret” și „Calistrat Hogaș”, Școlilor Gimnaziale „Anghel Rugină”, „Dimitrie Sturdza” și Școala din Tălpigi. 

Moderator al activităților evenimentului, managerul Muzeului – Daniel Dojan a vorbit puțin despre derularea acestei ediții a Școlii de vară, care cuprinde mai multe prezentări, expoziții, proiecție filme, ateliere pentru elevi, prezentări uniforme militare, toate menite să îmbunătățească educația elevilor în pasiunea pentru istorie. 

 A fost invitat să ia cuvântul reprezentantul Consiliului Local – prof. Radu Vladimir, care a vorbit despre Tecuci, un oraș de provincie în care manifestările Școlii de vară, ajunsă la cea de a III-a ediție, prezintă un mare interes pentru tineri. A adus mulțumiri studenților, elevilor, doctoranzilor, tuturor participanților care amintesc că și comunitățile mici au dat oameni care s-au impus în istoria României. Totodată, prof. Radu Vladimir a felicitat colectivul muzeal pentru că oamenii, turiștii care trec prin Tecuci au un reper important în muzeul nostru iar Consiliu Local și Primăria susțin evenimentele culturale de care beneficiază comunitatea. 

A urmat muzeograf Daniela Alecsă cu prezentări despre Regina Maria a României (1875 – 1938) la 150 de ani de la naștere, fiind una dintre cele mai remarcabile figuri ale istoriei românești. 

 A vorbit despre colaborarea cu Tiberiu-Mihai-Antoniu Jalbă – colecționar, expoziția de albume filatelice „Regina Maria 150”, despre cataloagele dedicate Reginei Maria din 1918, catalog Regele Ferdinand din 2022, cataloage uniforme regale purtate de principesele României și de către Rege. Alte trei cataloage prezintă obiceiurile Casei regale, fiind emise în perioada anilor 1918-1920.  

„Regina Maria a fost o regină care a crescut într-o Românie modernă, cu șarmul ei a reușit să cucerească o lume, având un rol important pe timpul frontului, pentru curajul și devotamentul față de soldați. A fost considerată cea mai frumoasă principesă din lume, a iubit această țară crezând într-o Românie mare, unită și modernă”, a menționat printre altele muzeograf Daniela Alecsă. 

Alexandra Comănici, președinta Clubului de Istorie „Excelsior” Tecuci a confirmat faptul că „La Tecuci nu doar s-a făcut, ci s-a și scris istorie!”, vorbind despre faptul că Școala de vară creează punți între elevi și profesori iar istoria nu este doar o lecție despre ceea ce a fost ci și despre ceea ce va fi. 

 A fost invitat Conf. univ. dr. Adrian  Vițalaru – Director Departament la Facultatea de Istorie, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași cu Prelegerea: „Cariera diplomatică în România Interbelică. Studiu de caz: Dimitrie Iurașcu”. 

A declarat că este pentru prima dată la Tecuci și la Muzeul tecucean este un tezaur care ar trebui cunoscut la nivel național și internațional. A vorbit despre Facultatea de Istorie Iași care face excelență și ar dori ca să convingă participanții să fie alături, respectiv viitori studenți, deoarece sunt 100 de locuri la buget precum și locuri pentru master, având o paletă destul de amplă de specializări: „Facultatea de Istorie are profesori renumiți, practica se face sub îndrumare specializată din Iași și alte centre ale Moldovei. Facultatea are contracte cu multe universități din Europa, plus practică de una – două săptămâni în străinătate. Avem o bibliotecă nouă, modernă cu fonduri de carte importante, sunt locuri la cămine, relații bune între studenți. Sper să fiți parte a Facultății de Istorie în anii următori”. 

 Apoi, conf. univ. dr. Adrian Vițalaru a vorbit despre Prelegerea „Cariera diplomatică în România Interbelică. Studiu de caz: Dimitrie Iurașcu”. A început cu studiile MAS, amintind despre fostul Minister de Externe al României, Corpul Diplomatic al României, printre diplomații care au activat cu experiență întâlnim pe: Vasile Stoica, V. Pella, Frederic C. Nanu, Alexandru Cretzianu dar și Dimitrie Iurașcu. Acesta din urmă era născut la Galați în 29 iunie 1890. Studiile primare și liceale le face la Galați, apoi în Franța la Facultatea de Drept și Școala liberă de știință politică și Studii diplomatice. În anul 1913 a obținut licență în Drept. Are două căsătorii, cea de a doua – cu o rudă a lui Nicolae Titulescu, care era ministru de externe în perioada respectivă – ajutându-i ascensiunea. Ne vorbește despre accederea în diplomație, în anul 1913 devenind atașat diplomatic la concursul organizat de MAS, iar începutul de carieră îl face ca diplomat la Belgrad – perioada 1913-1915. Este martor al declanșării Primului Război Mondial și va fi mutat până în 1918 la delegația de la Petrograd. În anul 1918 este arestat de bolșevici. Dimitrie Iurașcu a fost un diplomat ambițios care a activat în misiuni diplomatice la Belgrad, Praga, Roma, Vatican, Oslo. În anul 1941 fusese numit la conducerea legislativei din Lisabona. 

Moare în anul 1964 fiind un exemplu pentru istorie. 

 A fost rândul cercetătorului științific Sorin Grigoruță de la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” Iași, Academia Română, cu Prelegerea „Fragmente din trecutul medical al ținutului Tecuci (prima jumătate a secolului al XIX-lea)”. Mărturisește că  Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” din Iași este un institut de tradiție care se apropie de centenar și care se ocupă de editarea de documente, conferințe, unde se scriu/transcriu mărturii ale trecutului în volume. Precizează că este o muncă de edificare, studii despre istoria locală precum și diverse teme, cercetări. A vorbit publicului despre bolile care au afectat Moldova și ținutul nostru: ciuma și holera. Confirmă că au fost trei mari pandemii de ciumă, amintind apoi despre factorii de răspândire a bolii – la ciumă fiind puricii și șobolanii iar la holeră apa de băut; măsurile antiepidemice; medicii din Moldova în perioada anilor 1828-1830 – în număr foarte mic, medicul de la Focșani activând și în Tecuci. Ne prezintă numărul celor infectați cu holeră în ținutul Tecuci: din  1843 bolnavi, 1128 mor, iar 735 s-au însănătoșit. Urmează prezentarea dr. Joachim Grabscheit, care a profesat la Tecuci în anul 1854, absolvent cu studii medicale la Viena care avea drept de liberă practică în Moldova. La început de secol XIX doctorii făceau contracte cu boierii, neexistând încă spitalele puse în slujba întregii comunități. 

 După prelegeri a urmat o binemeritată pauză iar de la ora 14,30 au fost Ateliere pentru elevi cuprinzând jocuri recreative precum badminton, darts, cercuri de aruncat.  

Drd. Mălina Libiț de la Facultatea de Istorie Iași a prezentat – Vase de sticlă descoperite la Poiana, județul Galați, iar Drd. Cristiana Murariu din cadrul aceleiași facultăți a vorbit publicului despre – Povestea Schitului Sihastru și umbra ctitorului său. 

A fost o zi plină la Muzeul tecucean, de cunoaștere a istoriei, despre personaje marcante ale României, lectură, voie bună, iar seara se va încheia cu o proiecție de film în aer liber începând cu ora 21. 

Reamintim că acțiunile Școlii de vară vor continua mâine – 21 iunie și poimâine – 22 iunie.