
Un bărbat a căzut de la ultimul etaj al unui bloc din Tecuci
Marți, 8 iulie 2025, la ora 0.05, locatarii blocului Vila situat pe strada Alecu Russo din Tecuci au auzit o bubuitură puternică.
Un bărbat în vârstă de 37 de ani a căzut de la etajul patru peste o mașină aflată în parcarea din fața blocului. Alertați, vecinii au sunat la 112.
Echipajul ajuns la fața locului l-a preluat pe pacient în șoc hemoragic. Bărbatul a fost stabilizat și transportat la Spitalul Județean de Urgență din Galați.
Se pare că starea bărbatului este extrem de gravă, iar prognosticul medicilor este rezervat.
Cauzele incidentului regretabil urmează să fie elucidate de organele de anchetă.


