
Cod Portocaliu de fenomene extreme în județul Galați
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări, valabile începând de astăzi, până mâine, 18 iulie 2025.
Cod Galben
În intervalul 17 iulie, ora 12 – 18 iulie, ora 3, în Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Olteniei și local în Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50…70 km/h) și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.
Perioade cu instabilitate atmosferică vor fi izolat și în restul teritoriului.
În intervalul 17 iulie, ora 15 – 18 iulie, ora 3, în nordul și estul Munteniei, sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei și în Dobrogea continentală vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii puternice (viteze ale vântului de 70…90 km/h) și grindină de medii și mari dimensiuni (2-5 cm). În intervale scurte de timp (1-3 ore) cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 60 l/mp.
Cod Portocaliu
În intervalul 17 iulie, ora 18 – 18 iulie, ora 3, în județele Suceava, Botoșani și Neamț vor fi averse importante cantitativ. Se vor acumula 30…40 l/mp și izolat peste 60 l/mp.



