Arderea deșeurilor și a vegetației uscate este interzisă. Sancțiuni 

 

Ca urmare a recentelor incendii produse pe raza judeţului, Direcţia Judeţeană de Mediu Galaţi avertizează locuitorii judeţului Galaţi, proprietari şi deţinători de terenuri cu titlu sau fără titlu, că este strict interzisă incendierea miriştilor, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase.  

În scopul prevenirii unor astfel de incendii, se reamintește cetățenilor care sunt prevederile legistative referitoare la interzicerea arderii vegetaţiei sau a deşeurilor: 

Conform O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări completări de Legea nr. 265/2006, cu modificărite şi completărite ulterioare:  

  • art. 94, alin.1, lit.n): „Protecţia mediului constituie o obligaţie a tuturor persoanelor fizice și juridice, în care scop: nu ard miriştile, turbăriile, litiera pădurii, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă”;
  • art. 96 alin.3, pct.16: „Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, şi de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice, încălcarea obligației de către proprietarii şi deţinătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu de a nu arde şi de a preveni arderea miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase”;
  • art. 98 alin. 1, „Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisore de la 3 luni la un an sau cu amenda următoarele fapte, daca au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală: arderea miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase”.

În conforrnitate cu art. 62, atin. 4) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006 (republicată), cu modificările şi completările ulterioare, constituie contraventie şi se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei fapta de aprindere si/sau ardere a deşeurilor din recipientele de precolectare/colectare sau de ardere a deşeurilor vegetale rezultate de la operațiunile de curățare a spațiilor verzi, arbuştilor, arborilor etc. 

În conformitate cu prevederite Ordinului comun M.A.D.R./M.M.A.P./A.N.S.V.S.A. nr. 352/636/54/2015 pentru aprobarea normelor privind ecocondiţionalitatea în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri în România, este interzisă arderea miriștilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetației pajiștilor permanente (Capitolul: Sol şi stoc de carbon, GAEC 6 – Menținerea nivelului de materie organică din sol, inclusiv interdicția de a incendia miriştile arabile). Obiectivul acestui standard este menținerea unui nivel minim de întrținere a solului prin protejarea pajiștilor permanente. 

În conformitate cu prevederile Legii nr. 54/2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic persoanele fizice care desfăşoară activitatea de picnic au obligatia de a aprinde focul doar în locurile special amenajate de a-l supreveghea în permanentă. Nerespectarea acestei prevederi constituie contravenție şi se sanctionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei. Incendierea vegetației uscate poate conduce la pierderea materiei organice în sol, la poluarea atmosferei şi a solului, la distrugerea păşunilor permanente, iar aceste incendii pot lua proporții şi pot provoca atât pagube mediului înconjurător, cât şi culturilor agricole şi păşunilor din imediata vecinătate. 

 

Direcţia Judeţeană de Mediu Galaţi