
Avertizări privind posibile inundații în județul Galați
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) București a emis mai multe avertizări, valabile începând de astăzi, până mâine, 29 iulie 2025.
Sunt vizate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale Cotelor de Apărare.
Cod Galben
În intervalul 28 iulie, ora 12 – 29 iulie 2025, ora 24, pe râurile din mai multe bazine hidrografice, printre care: Bârlad – bazin amonte S.H. Negreşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Negreşti (județele Neamţ, Vaslui, Iaşi, Galaţi, Bacău şi Vrancea), Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Suceava (județele Suceava, Neamţ, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (județele Vaslui şi Galaţi).
Cod Portocaliu
În intervalul 28 iulie, ora 22 – 29 iulie, ora 12, pe râurile din mai multe bazine hidrografice, printre care: Bârlad – bazin amonte S.H. Negreşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Negreşti (județele Neamţ, Vaslui, Iaşi, Galaţi, Bacău şi Vrancea), Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Moldova (județele Neamţ, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (județele Vaslui şi Galaţi).
Se impune urmărirea evoluției situației hidrometeorologice, în conformitate cu „Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundații, secetă hidrologică precum și incidente / accidente la construcții hidrotehnice, poluări accidentale ale cursurilor de apă și poluări marine în zona costieră”, se arată în comunicatul INHGA.



