Numim pe drept cuvânt Tecuciul „Oraş Eroic” date fiind nenumăratele jertfe şi sacrificii ale cetăţenilor acestei străvechi vetre româneşti şi ale tinerilor ostaşi căzuţi pe câmpurile de luptă pentru libertatea, unitatea şi independenţa acestei Ţări. Marcăm anual, la Ziua Eroilor, în luna mai, această dată înscrisă oficial în calendar.  

Însă rămâne încă drept un deziderat evocarea în Ziua Schimbării la Faţă, a dramaticelor momente din 1917, anul Victoriei de la Mărăşeşti, în reuşita căreia oraşul şi întregul Ţinut al Tecuciului au avut contribuţii esenţiale, consemnate de istorie. Pentru publicul larg, ne îngăduim să preluăm în sinteză selecţii din lucrările unor distinşi istorici locali.*

1. După dezastrul suferit de trupele române în noiembrie 1916, o mare parte a locuitorilor din Dobrogea și Muntenia, guvernul şi ceea ce a mai rămas din armata română s-au retras spre Moldova. Tecuciul devenise astfel una dintre porțile de intrare în Moldova „a valuri nesfârșite de refugiați din teritoriul invadat de inamic”. Majoritatea clădirilor în care se găseau sediile instituțiilor publice și de învățământ, precum și casele locuitorilor cu o stare materială bună, au fost transformate în spitale sau case de adăpost pentru refugiați. 

Odată cu zecile de mii de oameni aflați în bejenie, care au asaltat orașul, aici s-au instalat și comandamentele diferitelor armate române și ruse, precum: Comandamentul Armatei I română, Diviziei 2 Infanterie română, Diviziei 124 ruse, Serviciul de operații al Cartierului General al Armatei 4 ruse. 

Suprapopularea orașului, precum și condițiile precare de igienă, au dus la apariția epidemiilor care au provocat numeroase victime în iarna 1916-1917 și în primăvara anului 1917. La începutul anului 1917 în oraș bântuiau epidemiile de febră-tifoidă și holeră.  

În acele zile grele din existența orașului Tecuci numeroase doamne și domnișoare din înalta societate au urmat exemplul reginei Maria și s-au implicat în acțiunile de ajutorare a refugiaților, au îngrijit bolnavii și răniții de pe front, au contribuit la organizarea spitalelor și au participat la acțiunile de vaccinare a populației împotriva holerei și variolei. Amintim aici pe Anastasiu Alexandru Caterina (președinta filialei locale a Crucii Roșii 1), Ionescu Darbun Angelica, Dimitriu Alexandrina, Caragiani Zoe, Caragiani Suzana, Caragiani Florica, Copetzki Lilica, Copetzki Mimica și Stâlpeanu Florica, femei care pentru devotamentul, abnegația și curajul cu care au îngrijit bolnavii de tifos sau pentru participarea la acțiunile de vaccinare a populației împotriva holerei și variolei, în anul 1917, au fost decorate cu Ordinul „Crucea Regina Maria” clasa I-a și a II-a. 

În acele zile teribile, preoții din parohiile de pe cuprinsul județului Tecuci și-au făcut și ei datoria, „dându-și obolul de jertfă, de care țara s-a folosit în cel mai înalt grad”.  

Războiul crâncen în care ne găseam și iarna grea au făcut ca suferințele populației să ajungă la un maxim de suportabilitate. În fața acestui „prăpăd de lume, multă și nevinovată, mai ales dintre nenorociții refugiați care mișunau pretutindeni goi, fără hrană și fără adăpost”, clerul județului Tecuci a căutat neîncetat găsirea celor mai bune mijloace pentru alinarea acestor suferințe. În acest sens, preoții și-au dedicat cea mai mare parte din activitatea lor „în scopul alinării suferințelor, împlinirii nevoilor și mângâierii sufletești ale poporului care alcătuiește biserica județului Tecuci”. Preoții din parohiile județului au găzduit în casele lor numeroși refugiați, oferindu-le adăpost, îmbrăcăminte și hrană; au făcut colecte de haine și bani pentru refugiați, orfani și răniții de pe front; au făcut colecte pentru prizonierii de război care se aflau în tabăra din oraș; au oferit sprijin clerului refugiat; au subscris la „împrumutul național” și „bonurile apărării naționale”. Toate acestea în condițiile în care pe o mare suprafață a județului Tecuci s-au desfășurat lupte crâncene, în tot cursul anului 1917, și preoții au fost nevoiți să slujească, adeseori zi și noapte, sub presiunea bombardamentelor artileriei și avioanelor inamice. 

 În 1917, pe lângă criza acută de alimente, provocările și distrugerile produse de trupele ruseşti, locuitorii orașului au suportat bombardamente ale trupelor germane efectuate atât cu artileria grea cât și cu avioanele.   

În acest timp, în zona Tecuciului, pregătirile pentru ofensivă au fost accelerate. Orașul Tecuci era un punct strategic în pregătirea și desfășurarea luptelor. Aici se aflau: cel mai important nod feroviar, cele mai mari depozite de subzistență ale armatei și unul dintre cele mai mari triaje de unde răniții erau trimiși la spitalele din oraș sau din interior.  

Populația civilă, cercetași și militari au săpat nopți în șir tranșee pe linia Tecuci-Doaga, sub tirul bombardamentelor aviației inamice „care incendiaseră gara, depozitele de alimente și muniții, un adevărat infern”. Cercetașii ajutau la evacuarea și îngrijirea răniților, precum și la aprovizionarea cu alimente de la depozitele din Frunzeasca. Toate activitățile se desfășurau sub tirul artileriei inamice și a bombardamentelor aeriene. După un „atac aerian asupra gării din Tecuci, zile întregi au ars depozitele de carburanți, după ce săriră în aer două trenuri rusești cu muniții, incendiate de bombele ce curgeau ploaie din avioanele dușmane”. Personalul civil și militar de la gara din Tecuci a depus eforturi supraomenești pentru stoparea incendiilor și salvarea bunurilor din depozitele de subzistență. Pentru aceste fapte mulți dintre ei au fost recompensați cu medalii și ordine militare.  

La Tecuci s-au aflat personalităţi precum Regele Ferdinand și Regina Maria, generalii Eremia Grigorescu, Constantin Cristescu, Aleksandr Ragoza sau Henri Mathias Berthelot care au avut o contribuție importantă la obținerea victoriilor din vara anului 1917. Totodată, de la Tecuci erau conduse operațiunile militare ale Armatei I-a de pe frontul Cosmești-Doaga-Mărășești.

2. Unitățile militare din Tecuci au contribuit esenţial la uriașul efort militar făcut de întregul popor pentru înfăptuirea idealului național. Ele au fost angrenate în toate marile bătălii purtate de armata română, atât în campania 1916-1918 cât și în operațiunile militare pentru făurirea şi apărarea României Mari (1918-1920). 

Participarea tecucenilor și a locuitorilor fostului județ Tecuci la războiul de întregire națională s-a făcut, în principal, în cadrul marilor unități și unități existente la Tecuci: Brigada 4 Roșiori, Regimentul 6 Roșiori, Regimentul 11 Roșiori, Regimentul 24 Infanterie, Regimentul 64 Infanterie și Grupul 2 Aviație Tecuci.  

 Ostașii regimentelor tecucene au săvârşit adevarate fapte de eroism în timpul acestor lupte. Amintim aici spiritul de sacrificiu al cavaleriștilor din Brigada 4 Roșiori (Regimentele 6 și 11 Roșiori) care în timpul luptelor de pe muntele Moghioruș, (Prima bătălie de la Oituz), între satele Brețcu și Oituz, în lipsa armelor cu baionetă, nu au pregetat să atace trupele inamice cu lancea și să reziste până la sosirea pe poziții a Diviziei 15 Infanterie.  

Mai apoi, în vara anului 1917, ostașii tecucenii aveau să se umple de glorie în luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz.  

În timpul „Bătăliei de la Mărăști” bravii ostași ai Regimentului 24 Infanterie Tecuci au înregistrat numeroase fapte de eroism la Poiana Încărcătoarea, Cota 711, dealul Chioșuri, dealul Ceardac, Valea Sării, Grozești, dealul Fata Moartă, Mănăstirea Cașin, Măgura Cașinului, Sângerul, Poiana Arșiței, Oituz, mulți dintre ei fiind decorați de regele Ferdinand cu cele mai înalte distincții ale statului român, iar drapelul regimentului a fost decorat cu ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a.  

3. Regimentul 50/64 Infanterie avea să se umple și el de glorie în timpul Bătăliei de la Mărășești. În cursul acestor lupte ostașii regimentului au făcut dovada unor fapte de adevărat eroism colectiv sub comanda lt. col. Diamandi Genuneanu care a organizat extraordinara defensivă de la Cota 100, unde au reușit să țină piept atacurilor declanșate, pe 6 august 1917, de două regimente bavareze. Chiar dacă, la un moment dat, trupele germane au reușit să pătrundă pe aliniamentul dintre pădurea Răzoare și viile Negroponte, amenințând pozițiile noastre de la cota 100, în urma contraatacului, la care a participat și Batalionul I al Regimentul 50/64 Infanterie, aflat sub comanda căpitanului Nicolae Miclescu, trupele germane au fost respinse spre pădurea Răzoare. 

În aceste lupte căpitanul Miclescu a fost rănit, iar ulterior, pentru reușita atacului, a fost recompensat cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a. În urma acestei victorii, avea să fie decorat cu același ordin atât bravul comandant Lt. col. Diamandi Genuneanu, cât și drapelul Regimentului 50/64 Infanterie.  

4. Un rol important în victoriile obținute în cursul bătăliilor din vara anului 1917 l-a avut și Grupul 2 Aeronautic Tecuci cu cele șase escadrile ale sale. În timpul puternicei încleştări de la Mărășești piloţii acestui grup au executat 467 de misiuni de luptă – recunoaștere și observare, recunoaștere cu fotografierea dispozitivului inamic, supravegherea spațiului aerian, reglaje și controlul tragerilor de efect ale artileriei, misiuni de legătură cu infanteria, misiuni de vânătoare şi bombardamente aeriene în spatele frontului inamic.

În ianuarie-martie 1918, regimentele tecucene (6 și 11 roșiori, respectiv 50/64 infanterie) au participat la operațiunile Armatei române din Basarabia. Cavaleriștii au participat, pe 25 ianuarie/7 februarie, la atacul asupra Benderului (Tighina), iar la 23 februarie/8 martie, alături de trupele Regimentului 50/64 Infanterie au intrat în Cetatea Albă.  

Ostașii tecuceni, din Brigada 4 Roșiori și Regimentul 24 Infanterie, s-au remarcat și în cursul luptelor din vara anului 1919, împotriva trupelor maghiare bolșevice conduse de Bela Kun. Menționăm rolul important pe care l-au avut cavaleriștii tecuceni în cadrul ofensivei Armatei române de pe teritoriul Ungariei. De altfel, primele subunități ale armatei române care au intrat în Budapesta, în seara zilei de 3 august 1919, sub comanda generalului Gheorghe Rusescu, aveau să fie tocmai cele 3 trei escadroane ale Regimentului 6 Roșiori, 2 grupuri de mitraliere și o secție de artilerie călăreață. Rămân acestea momente de mare glorie şi mândrie naţională.  

 Dacă generaţiile vârstnice şi tinere ale tecucenilor de odinioară plecau în convoaie de căruţe şi trenuri către Mărăşeşti, spre a cinsti cum se cuvine în Ziua Schimbării la Faţă, faptele de luptă şi de jertfe ale înaintaşilor (nenumărate familii din Ţinutul Tecuciului având fii, fraţi, părinţi ori bunici/străbunici căzuţi în bătăliile Primului Război Mondial !), astăzi, la un sfert de secol din Mileniul al Treilea se pare că am uitat această tradiţie şi datorie. Se continuă dincolo, peste Siret, suita de manifestări „Vrancea Eroică” din incinta Mausoleului Eroilor de la Mărăşeşti, la care noi, tecucenii, ne-am abandonat participarea. 

În ciuda unor vremuri tulburi, nesigure şi împovărătoare pe care le traversăm, dincolo de agrement, jocuri, sejururi la munte sau la mare, să nu uităm că în fiecare an, la data de 6 August, avem datoria să omagiem aici şi oriunde ne-am afla noi, tecuceni de toate vârstele, jertfa supremă a tinerilor ostaşi, dăruiţi de părinţii lor Ţării şi Neamului pentru ca să făurească idealul nostru naţional – România Mare.   

Prof. Vladimir Radu  

*(apud „Tecuci, un ţinut cu vocaţia Unirii”, Editura Grapho Press, 2019)