
Un accident bizar
Duminică, 17 august 2025, la ora 3:40, polițiștii Biroului Rutier Galați au fost sesizați, prin apel la numărul unic 112, privind faptul că pe strada Gorunului, din municipiul Galați, se află o persoană întinsă pe carosabil, prinsă sub un autoturism.
La fața locului s-au deplasat echipaje ale Biroului Rutier Galați, ale Secției 3 Poliție Galați, Serviciului Criminalistic, Serviciului Investigații Criminale și ai Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Galați.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un grup de opt tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, în timp ce se deplasa pe strada respectivă, s-ar fi intersectat cu un alt grup, format din două tinere, de 23 și 27 de ani, și doi bărbați, de 22 și 24 de ani, toți din municipiul Galați. Pe fondul unui conflict anterior, tinerii din primul grup ar fi exercitat acte de violență asupra celor doi bărbați din cel de-al doilea grup.
În urma agresiunii, tânărul de 24 de ani ar fi căzut pe carosabil. Prietenul său, în vârstă de 22 de ani, s-ar fi urcat la volanul unui autoturism și, efectuând o manevră de mers înapoi, nu l-ar fi observat pe acesta, trecând cu mașina peste el.
Victima, bărbatul de 24 de ani, a fost rănită și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat pentru consumul de alcool și substanțe interzise, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și vătămare corporală din culpă, transmite IPJ Galați.
Update: Duminică, 17 august, în baza probatoriului administrat în cauza penală în care polițiștii Biroului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, față de trei tineri, doi în vârstă de 21 de ani și unul de 25 de ani, a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.
În cursul zilei de luni, 18 august, aceștia vor fi prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
De asemenea, în cauză, polițiștii Biroului Rutier Galați continuă cercetările cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Update: În urma prezentării celor trei bărbați la Judecătoria Galați, în cursul zilei de astăzi, 18 august a.c., față de aceștia a fost dispusă măsura arestului la domiciliu.


