Reorganizarea instituțiilor tecucene în viziunea administrației locale

   

Săptămâna trecută, primarul Lucian Costin a vorbit despre reorganizările din instituțiile de stat, la nivel central și nu numai. 

Edilul a precizat faptul că se pot face reorganizări serioase în ceea ce privește instituțiile și tot ceea ce înseamnă aparat de stat. 

„Dacă la o primărie se poate reorganiza astfel încât să faci activitate cu oameni mai puțini, am reușit acest lucru și nu sunt singurul din România care a reușit, sunt convins că și la nivel central se pot face lucruri bune pentru cetățeni cu un număr mai mic de bugetari”, a declarat primarul tecucean. 

Acesta a subliniat faptul că nu este normal ca în anii ’90 să pleci cu un număr de 900 de mii de funcționari publici în condițiile în care evidențele se țineau pe caiete scrise de mână. Astăzi avem atâta digitalizare, populația a scăzut de la 22 de milioane la 15 – 16 milioane de români în țară, și noi avem 1.3 – 1.4 milioane de bugetari. 

„Ceva nu e echitabil, nu se pupă cifrele, am făcut ceva rău. Și atunci trebuie să venim să schimbăm aceste lucruri”, a declarat primarul Lucian Costin în data de 13 august 2025. 

Luni, 18 august 2025, prezent în studioul Prima News, primarul Lucian Costin a declarat că de la momentul în care a preluat mandatul până astăzi a reușit să reducă numărul de personal la nivelul municipiului Tecuci de la 600 de angajați, câți erau inițial, la aproximativ 480 de angajați. 

„Cu această economie, de aproximativ 120 de persoane, lucrurile funcționează la fel de bine ca înainte. Nu avem lacune în acest aspect, facem o economie de minim 120.000 de euro pe lună”, a declarat ieri edilul tecucean.  

Pentru un oraș de talia municipiului Tecuci, 1.2 milioane de euro anual înseamnă ceva bani, cu care se pot cofinanța proiecte, fie că vorbim de PNRR sau fonduri guvernamentale. 

„Ne ajută să supraviețuim, ne ajută să facem investițiile cap – coadă, fiindcă unele din aceste proiecte necesită upgradări. Nu poți să te duci într-o școală să faci o eficiență energetică, să te cramponezi la 1 – 2 miliarde și să nu faci partea de trotuare din fața școlii. Să faci o școală frumoasă, dar partea de trotuare să o lași cum a fost. Trebuie să înțelegem că în momentul când intrăm pe o zonă și facem o grădiniță, o școală sau un alt obiectiv, când plecăm trebuie să fie totul pus la punct, ca să știm sigur că în următorii 10 – 15 ani nu mai trebuie intervenit acolo”, a declarat luni primarul Lucian Costin.   

Referitor la îngrijorarea angajaților din Primăria Tecuci și din instituțiile subordonate, în contextul discuțiilor privind reducerile de personal cu 20%, edilul a vorbit miercuri, 13 august. 

„Au fost mai multe pachete de măsuri puse în dezbatere. Unul dintre ele mă punea în situația să concediez undeva la 27 de oameni din Primărie. Nu am nimic împotriva acestui fapt, dar 27 de oameni în minus la acest moment mă duce într-un blocaj. Am văzut și altă propunere, care este un pic mai dulce, așteptăm varianta publicată în Monitorul Oficial să știm ce avem de făcut. Cert este că vor fi schimbări”, a conchis primarul tecucean.